Serviciul de Ambulanță Crucea Roșie Filiala Sibiu, la jumătatea primului an de activitate

Publicitate

Cele mai citite

Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Filiala Sibiu a împlinit șase luni de activitate în slujba binelui. Acreditat de Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică, cu o flotă formată dintr-o ambulanță de tip B1/B2 pentru intervenții de urgență și transport pacienți critici, una de tip AMD destinată consultațiilor de urgență la domiciliu și încă una de tip A1/A2 pentru transportul sanitar neasistat, noul serviciu a realizat aproape 7000 de km de transport de pacienți. Totodată, a avut 30 de pacienți care au beneficiat de servicii decontate prin CAS și a asigurat buna desfășurare a patru evenimente culturale, sportive sau religioase (Concertul „300 de Voci într-o Singură Inimă” organizat de Fundația Polisano, „Get Muddy” organizat de Asociația SUS INIMA, „Sibiu Guitar Meeting” și Sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Turnu Roșu).

„Dotările medicale superioare, personalul specializat, serviciile la prețurile corecte sau decontate de CAS, precum și transportul rapid și în siguranță sunt dublate de empatia personalului nostru. Deservim atât pacienți privați cât și pacienți care nu achită nimic deoarece beneficiază de contractul nostru cu Casa de Sănătate. Ne bucurăm de o foarte bună colaborare cu Spitalul Municipal CF Sibiu și cu Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu”, transmite Crucea Roșie.

Echipa sibiană

Echipa care deservește binele comunității și e implicată în activitatea serviciului de ambulanță al orașului Sibiu este formată exclusiv din medici, asistenți medicali și ambulanțieri calificați, majoritatea recurtați din rândul voluntarilor filialei sibiene. Momentan echipa este formată din 5 asistenți medicali, 2 ambulanțieri, un medic de familie și un medic urgentist. Lor li s-au alăturat în misiuni sau acțiuni, și voluntari ai filialei sibiene, studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității Lucian Blaga. În curând, echipa se va mări cu 2 noi ambulanțieri, selectați tot din rândul voluntarilor.

Pentru că acest serviciu este dedicat binelui comunității, o parte dintre serviciile prestate au fost oferite gratuit cazurilor sociale sau celor aflați în nevoie din rândul beneficiariilor Crucii Roșii Sibiu. Astfel, 27 de persoane au beneficiat de gratuitate, fie că a fost vorba de transport gratuit fie că au beneficiat de asistență medicală gratuită.

Crucea Roșie Filiala Sibiu oferă, prin contractul cu CAS, GRATUIT, consultații medicale la domiciliu, transport sanitar la externare sau pentru investigații precum tratamente pentru recuperare și astfel, 30 de persoane au beneficiat de gratuitate pentru aceste servicii.

Cum puteți apela Dispeceratul Ambulanței Crucii Roșii

„Deși lansarea oficială a serviciului nostru de ambulanță a avut loc în luna martie a acestui an, suntem funcționali 100% doar din luna iunie. Au fost luni extrem de grele pentru noi, cu mari provocări dar și cu bucuria împlinirii uni vis, acela de a ajuta oamenii in cele mai grele momente.

Pentru că anul acesta Crucea Roșie Română împlinește 150 de ani de activitate, suntem foarte onorați să putem reda Crucii Roșii unul dintre pilonii istorici de activitate. La Crucea Roșie Română au funcționat primele ambulanțe din țară începând cu anul 1876, când prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat în misiune pe frontul din războiul sârbo-turc, la doar 3 săptămâni de la înființarea organizației noastre. Suntem recunoscători tuturor celor care ne-au sprijinit și ne sprijină în continuare, precum colegii de la Filiala Alba de Cruce Roșie, partenerii de la Serviciul Județean de Ambulanță, Consiliul Județean Sibiu, Casa de Sănătate sau de la Spitalul Municipal CF și Spitalul de Pneumoftiziologie. Mulțumirile noastre merg și către personalul care deservește serviciul nostru de ambulanță, fără de care, acest vis frumos nu ar fi fost posibil”, spune Raluca Morar, Director – Crucea Roșie Filiala Sibiu.

Dispeceratul are sediul la Sala Transilvania, iar operatorii din echipa logistică pot fi apelați la numărul 0799 207 207.

Ce este Crucea Roșie

An de an, Filiala Sibiu a Crucii Roșii ajută sute de persoane vulnerabile, organizează cursuri de prim ajutor sau pentru sănătate și derulează numeroase campanii educative și de promovare a sănătății.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie, auxiliară autorității publice, abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și sprijin pentru persoanele vulnerabile.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Ce trebuie să facă tinerii care au împlinit 18 ani, pentru a primi în continuare alocația de stat pentru copii

Odată cu începerea anului școlar 2026–2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu reamintește tinerilor care au împlinit...

Știri pe același subiect