Cutremur cu magnitudinea 3,7 în zona Vrancea

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs, luni, în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, după aproximativ opt ore de la un seism cu magnitudinea 2,7 şi aproximativ 12 ore de la un cutremur cu magnitudinea 4, care au avut loc în aceeaşi zonă.
Seismul a avut loc la ora 12:11, la adâncimea de 130,5 kilometri, cele mai apropiate de epicentru fiind localităţile Nehoiu (13 kilometri), Covasna (42 de kilometri), Întorsura Buzăului (43 de kilometri), Vălenii de Munte (50 de kilometri), Mizil (50 de kilometri), potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Un cutremur de magnitudine 4 a avut loc, duminică seară, în judeţul Buzău, un altul, de 2,8 producându-se luni dimineaţă, în judeţul Vrancea, conform datelor INCDFP.
Cutremurul cu magnitudinea 4 a avut loc, duminică, la ora 23:38, la o adâncime de 89,2 kilometri.
Seismul a fost urmat, luni dimineaţă, la ora 3:50, de cel cu magnitudinea 2,8, la adâncimea de 31,5 kilometri şi de cel cu magnitudinea 3,7 de la ora 12:11.
În ultimii doi ani, în România au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4.
În 8 februarie, în Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5, care a fost resimţit şi în Bucureşti.
 
News.ro

spot_img
Ultimele știri

Cosuri metalice de gunoi stradal: solutii durabile pentru spatii publice

Alegerea unor cosuri de gunoi stradale incepe cu intelegerea nevoilor reale ale spatiului in care vor fi folosite. Un...

Știri pe același subiect