2.9 C
Sibiu
joi, decembrie 5, 2024

De 1 Decembrie, sibienii sunt invitați la „birdwatching”

Cele mai citite

Sibienii care iubesc natura sunt invitați duminică, 1 Decembrie, să participe la o excursie specială de birdwatching, organizată în cadrul Programului „Anii Drumeției”.

Acesta va avea loc în zona lacurilor de la Mândra, un loc cunoscut pentru diversitatea speciilor de păsări care își petrec iarna aici.

Grupul va fi condus de ghidul Mihai Proca: „Zilele trecut am fost la Mândra și parcă niciodată nu am văzut atât de multe specii și exemplare de păsări laolaltă. Parcă eram în Delta Dunării!”

Printre păsările care pot fi observate în drumeția organizată de Ziua Unirii, se află rața roșie, rața mare, rața mică, lingurarul, gârlița, lișița, egreta mare, stârcul cenușiu, șoimul, scatiul, șoimul șoricar, pănțărușul (zis și „Ochiul-boului”) și vânturelul.

„În zona de stufăriș, numeroase păsări încă își mai găsesc hrană, la fel și pe dealurile din vecinătate, unde mai sunt măceșe, păducel sau porumbele. Sunt convins că vom petrece o zi de neuitat”, mai spune Mihai Proca.

Alături de ghidul programului „Anii Drumeției” se va mai afla ornitologul George Iacob care, pe lângă cunoștințele vaste, va fi „înarmat” cu o lunetă de observare.

La Mândra se intersectează două arii importante: situl „Natura 2000 Podișul Secașelor” și Rezervația Naturală „Eleșteele”, aici putând fi identificate 161 de specii de păsări.

Participanții pot să se înscrie pe site-ul oficial al programului, www.aniidrumetiei.ro, iar plecarea va avea loc la ora 10:00 din parcarea magazinului „Kaufland” de pe Calea Șurii Mari.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

„Cibinium Christmas Fair”, O alternativă Zen pentru Sărbători la Sibiu

Pe 7 decembrie 2024, între orele 16:00 și 20:00, la Complexul Cibinium din Sibiu (Șoseaua Alba Iulia nr. 40),...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect