13.2 C
Sibiu
joi, martie 26, 2026

Dosarul care îl poate îngropa pe Călin Georgescu: detalii din rechizitoriu care pot decide soarta fostului candidat la prezidențiale

Cele mai citite

Procurorii au construit un dosar complex în cazul lui Călin Georgescu, iar detaliile din rechizitoriu conturează o imagine extrem de gravă, care i-ar putea aduce probleme serioase în fața legii.

Potrivit rechizitoriului, „Examinând conduita sa publică în perioada de referință s-a constatat că acesta, în mod ilicit, a afirmat de-a lungul timpului, în perioada 16 iunie 2020-16 mai 2025, în interviuri, declarații, ori postări în online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare”.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2020–2025, acesta ar fi promovat în mod repetat idei asociate ideologiei legionare, prin discursuri publice și apariții în spațiul media.

În acest context, anchetatorii au analizat mai multe intervenții publice, inclusiv un discurs susținut în octombrie 2021 în Piața Universității, unde „a reprodus nu doar cuvintele, dar și gesturile și tonul mareșalului Ion Antonescu în discursul ținut la marea adunare legionară din 6 octombrie 1940”.

Anchetatorii susțin că există indicii privind existența unei grupări cu orientare extremistă, activă în mai multe județe, care urmărea „coagularea unui nucleu cu orientare de extrema dreapta sub cupola unei mișcări naționale care în final să comită violențe împotriva politicienilor, evreilor, judecătorilor, partidelor politice sau străinilor”.

În dosar sunt menționate și relațiile lui Călin Georgescu cu persoane aflate în atenția autorităților. Procurorii arată că „cercul personal al inculpatului (Călin Georgescu) include indivizi cunoscuți cu preocupări antidemocratice, susținători și promotori ai ideilor fasciste, legionare, xenofobe și negaționiste”.

Printre aceștia se numără Marian Motocu, trimis în judecată pentru propagandă legionară și incitare la ură. În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit în telefonul acestuia materiale video și înregistrări care indicau o relație apropiată cu Georgescu, inclusiv un mesaj în care acesta îi spunea că „va avea locul lui” într-unul dintre „planurile” sale.

Procurorii consideră că relațiile lui Georgescu cu persoane precum Marian Motocu sau Eugen Sechilă sunt relevante pentru înțelegerea direcției ideologice promovate de acesta, inclusiv în ceea ce privește „principiile specifice acestui curent politico-religios de extremă dreapta, precum ultranaționalismul, și acceptarea posibilității utilizării violenței pentru atingerea unor scopuri caracterizate drept legitime”.

Printre acuzațiile-cheie se numără:

-promovarea unor figuri istorice condamnate pentru crime de război,

-susținerea unui model de lider autoritar și „predestinat”,

-discursuri cu accente ultranaționaliste și fundament mistic-religios,

-utilizarea simbolurilor și gesturilor asociate mișcării legionare.

Anchetatorii susțin că aceste acțiuni nu au fost izolate, ci parte dintr-un tipar constant, desfășurat pe mai mulți ani.

Documentele analizate arată că, în iunie 2025, procurorii au cerut aprobarea instanței pentru supravegherea lui Georgescu, invocând informații potrivit cărora acesta ar fi intenționat să părăsească România pentru a se sustrage anchetei.

Concret, anchetatorii susțineau că urma să se întâlnească cu o persoană care ar fi putut facilita plecarea sa din țară. Deși supravegherea a fost aprobată, suspiciunile nu s-au confirmat.

Dosarul a trecut deja de faza preliminară, iar instanța a decis că procesul poate începe pe fond, după ce contestațiile au fost respinse. Miza este una uriașă: dacă acuzațiile vor fi dovedite, consecințele pentru Georgescu pot fi extrem de serioase.

Între timp, acesta respinge acuzațiile și susține că adevărul nu poate fi schimbat, evitând însă să intre în detalii despre dosar în declarațiile publice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Alcool, scandal și violență: un bărbat din Alțâna a ajuns în arest după ce și-a terorizat familia

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitatea Alțâna, a fost reținut de polițiști după ce ar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect