Drogurile și alcoolul continuă să pună în pericol siguranța rutieră în județul Sibiu. În doar câteva zile, polițiștii au depistat doi șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat substanțe interzise, respectiv alcool, iar în ambele cazuri au fost deschise dosare penale.
Cel mai grav caz a fost înregistrat în noaptea de 23 iulie, în jurul orei 23:22, în Miercurea Sibiului.
Polițiștii au oprit pentru control, pe strada Ilie Măcelariu, pe DN1, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din județul Alba.
În urma testării, au rezultat indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism, motiv pentru care șoferul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Analizele toxicologice au confirmat ulterior prezența unei substanțe psihoactive în organism.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
Un al doilea caz a fost înregistrat în seara zilei de 28 iulie, în jurul orei 21:10, pe strada Unirii din Avrig.
Un bărbat de 43 de ani, din localitate, a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care impune recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Și în acest caz a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt în desfășurare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



