30.7 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Eugen Iordănescu, directorul Casei de Comerț, Industrie și Agricultură, a fost reținut și propus pentru arestare

Publicitate

Cele mai citite

Procurorii au decis reținerea suspectului din dosarul despre care scriam ieri, în care sunt aduse mai multe acuzații de delapidare, sălare de bani și altele, suspectul urmând să fie propus pentru arestarea preventivă.

Dosarul în care este principal suspect Eugen Iordănescu, un personaj controversat, care a fost implicat în numeroase afaceri din jurul Consiliului Județean, inclusiv Sibiu – Regiune Gastronimică Europeană, a luat o întorsătură mai puțin plăcută pentru acesta. Procurorii au decis aseară, târziu, reținerea acestuia pentru 24 de ore, el fiind acuzat de o mulțime de fapte.
„În continuarea comunicatului din data de 08.12.2021 privind comiterea de către suspectul  (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu) a  infracțiunilor de delapidare, în formă continuată, trafic de influență, dare de mită, şi  folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,  prin ordonanţa din data de 08.12.2021 a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost dispusă reţinerea suspectului pe o durată de 24 ore, urmând ca în cursul zilei să se aprecieze cu privire la măsurile preventive ce se impun a fi luate în cauză” anunță Parchetul.
CITIȚI MAI MULTE: 

Dosar „greu” al procurorilor la Camera de Comerț, cu implicații la Consiliul Județean. Programul „Sibiu – Regiune Gastronomică” și angajarea președintelui Aeroportului Sibiu, anchetate de procurori

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Românii preferă litoralul românesc pentru minivacanța de Rusalii. Și Sibiul e în topul preferințelor

Românii își vor petrece minivacanța de Rusalii pe litoralul românesc. Prețul mediu pentru un sejur de 2 nopți este...

Știri pe același subiect