Falși angajați ai unei societăți de electricitate au înșelat un sibian

spot_img
Cele mai citite

Joi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut doi bărbați în vârstă de 33, respectiv 53 de ani, ambii din județul Mureș, cercetați penal pentru înșelăciune și tentativă la furt calificat.

Cei doi bărbați sunt bănuiți că, în 19 octombrie 2023, în jurul orei 10, prezentându-se drept angajați ai unei societăți de electricitate, sub pretextul că doresc să verifice instalația de contorizare a consumului de energie electrică, l-ar fi convins pe un sibian în vârstă de 57 de ani să le permită accesul în locuință.

Astfel, în timp ce unul dintre bărbați ar fi verificat instalația în cauză, celălalt ar fi forțat ușa care asigura accesul spre una dintre încăperile subsolului, fără a sustrage bunuri sau bani.

La final, pentru presupusa reparație a contorului electric, așa-zișii angajați i-ar fi perceput în mod nejustificat persoanei vătămate suma de 350 de lei, fără a-i emite vreun document în acest sens.

„În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi bănuiți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri prevenitve.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

AUR propune restricții pentru Mirabela Grădinaru: ce nu ar mai putea face partenera lui Nicușor Dan

Un număr de 68 de parlamentari AUR, printre care liderul formațiunii, George Simion, au depus un proiect de lege...

Știri pe același subiect