Federația CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală. Nemulțumiri față de noua lege a salarizării

Cele mai citite

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia anunță demararea, în regim de urgență, a consultării membrilor și a strângerii de semnături necesare pentru declanșarea grevei generale. Sindicaliștii contestă forma actuală a proiectului legii salarizării și acuză menținerea și adâncirea inechităților salariale din muzee.

Federația CulturMedia susține că actuala formă a proiectului de lege nu răspunde revendicărilor transmise de organizațiile sindicale și nu reflectă pregătirea profesională, responsabilitatea și importanța socială a muncii desfășurate de angajații din instituțiile muzeale.

„Este inadmisibil ca viitorul profesional și salarial al celor aproximativ 7.500 de angajați din muzeele României să fie decis în absența partenerilor sociali care îi reprezintă”, se arată într-un comunicat transmis luni de Federația CulturMedia și citat de AGERPRES.

Sindicaliștii atrag atenția că activitatea muzeelor și protejarea patrimoniului cultural depind de munca muzeografilor, cercetătorilor, conservatorilor, restauratorilor, arheologilor, educatorilor muzeali, supraveghetorilor, precum și a personalului tehnic, administrativ și auxiliar.

„Fără acești oameni, muzeele nu funcționează, patrimoniul nu este protejat, iar proiectele care depind de cercetarea și descărcarea de sarcină arheologică nu pot continua”, precizează federația.

Principalele revendicări ale Federației CulturMedia

Potrivit comunicatului, Federația CulturMedia solicită:

  • egalizarea coeficienților și a salariilor personalului de specialitate din muzee cu cele aferente funcțiilor echivalente din instituțiile de spectacole și concerte;
  • majorarea coeficienților pentru personalul tehnic, administrativ, auxiliar și de supraveghere;
  • eliminarea diferențelor salariale considerate nejustificate între funcțiile de conducere și cele de execuție;
  • reluarea imediată a negocierilor, cu participarea efectivă a organizațiilor sindicale reprezentative;
  • retragerea sau neadoptarea proiectului legii salarizării în forma actuală.

Consultarea angajaților și strângerea semnăturilor

Organizațiile sindicale afiliate Federației CulturMedia urmează să informeze de urgență salariații, să organizeze consultarea acestora și să centralizeze semnăturile necesare pentru declanșarea grevei generale, cu respectarea etapelor prevăzute de legislație.

Calendarul acțiunilor va fi anunțat după finalizarea procedurilor legale.

Federația avertizează că, în cazul declanșării grevei generale, activitatea muzeelor ar putea fi grav afectată. Printre consecințele enumerate se numără închiderea muzeelor, suspendarea expozițiilor, a ghidajelor și a activităților educaționale, precum și oprirea cercetărilor, supravegherilor și diagnosticelor arheologice.

De asemenea, ar putea fi afectate lucrările de infrastructură pentru care cercetarea sau descărcarea de sarcină arheologică este obligatorie, inclusiv proiecte finanțate prin PNRR.

Federația CulturMedia amenință cu sesizarea instituțiilor europene

Sindicaliștii susțin că, în cazul în care Guvernul și Parlamentul vor continua să ignore problemele semnalate de angajații din muzee, Federația CulturMedia va sesiza Comisia Europeană și alte instituții europene competente.

„Patrimoniul cultural nu poate fi protejat fără oameni specializați. Aceștia trebuie respectați și motivați, nu umiliți și alungați din sistem”, se mai arată în comunicatul Federației CulturMedia.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Lovitură DEVASTATOARE pentru PSD. Un cunoscut primar NU VA MAI CANDIDA din partea social-democraților

Lovitură puternică pentru PSD la Buzău. Primarul Constantin Toma a anunțat că nu va mai candida din partea partidului...

Știri pe același subiect