Liceul Teoretic „Constantin Noica” – Structura Liceul Teologic „Betania” Sibiu, organizează, în perioada 7 – 8 aprilie 2017, Festivalul Coral „Soli Deo Gloria”, eveniment coral cuprins în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare pentru anul școlar 2016 – 2017, fără finanțare M.E.N.C.Ș.
În peisajul educațional sibian, Structura Liceul Teologic „Betania” oferă o perspectivă holistică educației școlare, oferind elevilor posibilitatea dezvoltării academice, morale dar și în domeniul artelor frumoase.
Ajuns la cea de-a 23-a ediție, Festivalul Coral „Soli Deo Gloria”, desfășurat sub egida Ministerului Educației Naționale și a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, reunește elevi din 13 licee teologice/școli confesionale din mai multe orașe ale României. Fiecare școală participantă, membră în cadrul Asociației Internaționale a Școlilor Creștine, va trimite propriul cor format din 15 liceeni.
Sub bagheta maestrului dirijor Ken Tucker, cei peste 200 de elevi, din Arad, Baia-Mare, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Pitești, Reșița, Timișoara, Suceava și Sibiu, vor interpreta impreună 10 piese corale de mare valoare. Din repertoriul internațional, vor fi cântate piese precum: „Tu, Doamne mă vezi” de Johann Sebastian Bach, „Ride on, Jesus, ride” – trațional negro spiritual, „Aleluia” de Eduard Harris, etc.
Concertul festivalului, cu intrare liberă, se va desfășura sâmbătă, 8 aprilie 2017, de la ora 16:00, în Catedrala Evanghelică din Piața Huet. Evenimentul muzical reprezintă așadar un bun prilej prin care melodiile corale să fie cunoscute și apreciate la justa lor valoare.




