Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani

Cele mai citite

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa din Vatican, la vârsta de 95 de ani, la aproape un deceniu după ce a renunțat la pontificat din cauza unei stări de sănătate.

Biroul de presă de la Vatican a anunțat că fostul papă a murit sâmbătă dimineața la ora 9:34, la reședința sa de la Mănăstirea Mater Ecclesiae, unde a locuit după ce a demisionat în 2013.

„Cu tristețe vă informăm că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, s-a stins din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil.”, potrivit sursei citate.

Actualul Papă, Francisc, a anunțat în data de 28 decembrie că predecesorul său, Benedict al XVI-lea, în vârstă de 95 de ani, este foarte bolnav, starea sa de sănătate deteriorându-se în ultimele zile.

Locuri de muncă

Francisc le-a cerut atunci tuturor credincioșilor “o rugăciune specială pentru Papa Emerit Benedict”, potrivit Biziday.

Joseph Ratzinger a devenit al 265-lea lider al Bisericii Romano-Catolice în aprilie 2005, sub numele de Benedict al XVI-lea.

A fost primul papă german din ultimii o mie de ani, iar cardinalii l-au ales cu convingerea că va asigura continuitatea deciziilor luate de predecesorul său, Ioan Paul al II-lea.

Benedict a demisionat în 2013, fiind primul pontif din ultimii 600 de ani care a făcut un astfel de pas, în loc să guverneze pe viață, invocând vârsta sa înaintată.

Momentul a culminat însă unor scandaluri și declarații controversate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Noua lege a salarizării medicilor 2027: salarii mai mari, dar venituri mai mici pentru cei cu gărzi/ Vezi ce lefuri au medicii din Sibiu...

Proiectul noii legi a salarizării promite majorări de până la 35% ale salariilor de bază pentru medici începând cu...

Știri pe același subiect