Accident grav în urmă cu câteva momente în localitatea Brateiu. Un bărbat de 46 de ani a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu propriul autoturism într-un şanţ. S-a întâmplat pe Drumul Naţional 14, la ieşire din Brateiu spre Mediaş, într-o curbă la stânga şoferul pierde controlul direcţiei de deplasare, pătrunde pe contrasens, loveşte un cap de pod şi se răstoarnă în afara drumului.
Şoferul se afla singur în maşină în momentul producerii accidentului şi a rămas încarcerat. Un echipaj SMURD şi unul de la descarcerare a sosit de urgenţă la faţa locului şi l-au scos pe bărbat din fiarele maşinii. A fost transportat la Spitalul Muncipal Mediaş pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit primelor informaţii oferite de la IPJ Sibiu, cauza accidentului este viteza excesivă.
Traficul s-a desfăşurat pe o singură bandă, mai bine de jumătate de oră.





















