FOTO: Alertă online. Infractorii cibernetici se folosesc de imaginea unor autorități pentru a câștiga încrederea victimelor

spot_img
Cele mai citite

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu mesajele, link-urile şi documentele primite din surse necunoscute sau suspicioase, folosind imaginea unor autorităţi în tentative de fraudă online.

„Adesea, infractorii cibernetici se folosesc de imaginea unor autorităţi pentru a oferi o doză mare de încredere scenariului servit potenţialei victime.

Astfel, identitatea vizuală corespondentă precum şi numele Interpol, Europol, Poliţia Română, ANAF sau chiar a DNSC au fost şi sunt încă utilizate de atacatori în tentative de fraudă online„, transmit reprezentanţii DNSC pe pagina de Facebook a instituţiei.

Acest scam se bazează pe un scenariu în care potenţialei victime iniţial i se aduce la cunoştinţă o informaţie care are rolul de a emoţiona şi, implicit, de a impacienta utilizatorul (acuze de ‘pornografie juvenilă, pedofilie, exhibiţionism, cyberpornografie). În plus, stabilesc nevoia de urgenţă prin stabilirea unei limite de timp pentru a oferi un răspuns la respectivele acuze (48 de ore).

În acest context, capacitatea de analiză şi de a lua decizii corecte a potenţialei victime este din start afectată, susţin specialiştii DNSC.

Mai departe, după stabilirea emoţiei, atacatorii speră să primească detalii compromiţătoare sau chiar date sensibile, printr-un răspuns (reply) la e-mail-ul iniţial, care nu este una specifică unei autorităţi.

Specialiştii în securitate cibernetică recomandă vigilenţă cu privire la primirea unor astfel de mesaje nesolicitate, o analiză în context a mesajului primit şi verificarea adresei reale de mail a expeditorului.

De multe ori, atacatorii se folosesc de alias-uri pentru a ascunde adresa reală.

„Evitaţi accesarea link-urilor sau ataşamentelor din mesaje suspicioase şi trimiteţi în zona de SPAM astfel de adrese de mail care transmit mesaje-capcană.

Dacă aţi căzut în capcană şi aţi intrat în conversaţie cu atacatorii, cărora le-aţi furnizat ulterior date personale, date de autentificare şi mai ales detalii financiare, contactaţi imediat banca pentru a bloca acel card şi eventuale tranzacţii ilicite din cont, Poliţia pentru a deschide o investigaţie şi DNSC, pentru a informa mai departe şi alţi utilizatori despre tipul acesta de atac”, transmit reprezentanţii DNSC.

Nu în ultimul rând experţii recomandă utilizatorilor antrenarea pentru a detecta şi evita principalele ameninţări din online pe sigurantaonline.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Restricții de circulație la Sibiu! Calea Șurii Mari se închide noaptea pentru asfaltări. Ce rute ocolitoare au la dispoziție șoferii

Lucrările de asfaltare de pe Calea Șurii Mari din Sibiu intră în etapa finală. Începând din seara zilei de...

Știri pe același subiect