17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

FOTO: Aproape 1.000 de amenzi pe șoselele din județul Sibiu. Indisciplina șoferilor, la cote alarmante

Cele mai citite

În perioada 6-12 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sibiu și cei ai formațiunilor de poliție rutieră din județul Sibiu au desfășurat acțiunea FOCUS ON THE ROAD, pentru combaterea conducerii pe drumurilor publice a autovehiculelor de către persoanele care desfășoară activități de natură a le distrage atenția în timpul conducerii.

Scopul principal al acestei acțiuni a fost creșterea gradului de conștientizare în rândul conducătorilor auto privind riscurile asociate utilizării telefonului mobil și a altor factori care pot distrage atenția în timpul conducerii, aceasta reprezentând una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor rutiere grave.

La acțiune au participat zilnic, în medie, 40 de polițiști, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate 959 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 95.000 de lei, dintre care 205 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 21 pentru utilizarea telefoanelor mobile fără dispozitive de tip „mâini libere”.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 54 permise de conducere și au fost retrase 95 de certificate de înmatriculare.

Publicitate

În cadrul acțiunii, în perioada menționată au fost constatate 8 infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii rutieri reamintesc tuturor participanților la trafic faptul că siguranța pe drumuri depinde de fiecare dintre noi – respectați regulile de circulație și nu vă lăsați atenția distrasă de la volan”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

Facturi mai mari la curent? Ministrul Energiei explică legătura directă cu criza gazelor

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că evoluțiile din Orientul Mijlociu încep să se resimtă tot mai clar în piața...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect