Pompierii sibieni au intervenit, sâmbătă dimineața, pe A1, sensul de mers Sibiu-Sebeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
Salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
„Incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism care tracta și o remorcă de mici dimensiuni.

Autoturismul nu a putut fi salvat, acesta a ars în totalitate. Totuși, pompierii au reușit să salveze remorca.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs ca urmare a unei defecțiuni pe timpul exploatării la toba de eșapament a autoturismului”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




