Blumenfest sau Sărbătoarea Florilor a fost una dintre cele mai respectate și frumoase tradiții în comuna Axente Sever.
Trei zile și trei nopți ținea sărbătoarea, iar pregătirile începeau încă din ianuarie, când tinerii își alegeau, în mare taină, perechea.
Fete, mame, bunici și mătuși lucrau de zor buchete spectaculoase, alcătuite din 350-400 de fire de flori făcute din mătase, pânză sau hârtie. Fiecare buchet era realizat cu grijă, devenind un simbol al primăverii, al reînvierii naturii, dar și al iubirilor care înfloreau odată cu ea.

„În ajunul sărbătorii, copiii duceau buchetele de la fete la casele băieților, fiind primii care aflau tainele perechilor formate.
A doua zi, fetele se adunau la casa uneia dintre ele, iar feciorii soseau însoțiți de fanfară; se cânta imnul sașilor, iar fetele erau invitate la dans.

Urma parada, iar tot satul ieșea se vadă alaiul tinerilor, perechile formate și impunătoarele buchete de flori. Apoi, petrecerea ținea până în zori.
În timpul celui de-al doilea război mondial, practicarea obiceiului a fost întreruptă, fiind reluată abia în 1970, când nu mai puțin de 86 de tineri, adică 43 de perechi, au luat parte la Blumenfest, arată Ioan Gabor în monografia comunei Axente Sever.

Apoi, sărbătoarea a fost organizată sporadic, până în 1984.
De ani și ani, Blumenfest nu se mai ține în Axente Sever la lăsarea postului de Paști, dar fotografiile îngălbenite de vreme sunt mărturie a unei tradiții ce umplea satul de culoare”, a transmis Centrul Creaţiei Junii Sibiu pe pagina oficială de Facebook.

SURSĂ FOTO: Imagini din arhiva CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, reproduceri electronice după fotografii din colecția lui Ioan Gabor
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





