FOTO: Controale fulger în Sibiu! Zeci de sancțiuni și dosare penale după o noapte de verificări

Cele mai citite

În noaptea de 16 spre 17 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor grave de la regimul rutier.

Oamenii legii au verificat 138 de autovehicule și două motociclete, în cadrul controalelor desfășurate pe drumurile din județ.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

Polițiștii au descoperit și trei infracțiuni la regimul rutier. Două dintre acestea au vizat conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar una conducerea fără permis.

Publicitate

În timpul acțiunii, au fost efectuate 146 de testări cu aparatele alcooltest.

Doi șoferi au fost depistați cu valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt ce atrage răspunderea penală.

De asemenea, polițiștii au efectuat verificări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, însă nu au fost înregistrate rezultate pozitive.

Reprezentanții IPJ Sibiu anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere și pentru combaterea comportamentelor care pun în pericol participanții la trafic.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Se oprește alimentarea cu gaze naturale în Roșia

Locuitorii din Roșia nu vor avea gaze naturale timp de trei ore, marți, 19 mai, din cauza unor lucrări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect