FOTO – Doanmele din PSD Sibiu, alături de copiii instituționalizați

Cele mai citite

Cel mai frumos dar pe care l-au primit doamnele din cadrul Organizaţiei Municipale a PSD Sibiu a fost zâmbetul şi mulţumirea unor copii instituţionalizaţi. În Săptămâna Mare, femeile social-democrate au petrecut o zi alături de un grup de copii dintr-un centru de plasament. Cei mici, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, au fost duşi la un loc de joacă din Sibiu unde s-au putut bucura din plin de copilărie. S-au jucat cu toate jocurile, s-au costumat în prinţi, prinţese, supereroi şi poliţişti, au mâncat pizza si dulciuri şi, pentru puţin timp, au simţit din nou căldura unei familii.
„Ne-am dorit ca în preajma Sărbătorilor Pascale să aducem zâmbetul pe buzele acestor copii. Însă am avut şi noi parte de o surpriză: ei au fost cei care ne-au făcut pe noi fericiţi. Bucuria şi ataşamentul pe care l-au manifestat faţă de noi ne-au umplut sufletele de căldură şi speranţă. Tocmai de aceea ne dorim să permanentizăm pe viitor acest tip de acţiuni. Îi invităm pe sibieni să ne urmeze exemplul, oferind astfel o rază de speranţă şi un dram de fericire acestor copii cu care soarta nu a fost deloc blândă”, a declarat Cătălin Stanciu, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Sibiu.
„Pentru echipa PSD Sibiu, dar şi pentru copii, cea mai grea a fost despărţirea de la finalul zilei petrecute împreună. Copiii ne-au înmânat bileţele prin care şi-au exprimat recunoştinţa faţă de noi şi nu ne-au lăsat să plecăm până nu au avut promisiunea noastră solemnă că vom reveni să petrecem timp alături de ei. Acţiunea a fost realizată de PSD Sibiu, cu sprijinul Organizaţiei de Femei”, spun reprezentantele Organizației de Femei PSD Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Un eveniment care merită văzut! Flashmob SPECTACULOS cu sute de dansatori în centrul Sibiului

Piața Mică din Sibiu va deveni, marți seara, locul în care tradiția și energia tinerei generații se întâlnesc într-un...

Știri pe același subiect