7.4 C
Sibiu
luni, martie 31, 2025

FOTO: Incendiu într-un bloc din Sibiu. Zeci de persoane evacuate, 3 locatari au avut nevoie de asistență medicală

Cele mai citite

Zeci de sibieni care locuiesc într-un bloc de pe strada Oștirii au fost evacuați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unui incendiu.

Focul a izbucnit la o boxă din subsolul imobilului cu mari degajări de fum.

La locul incendiului au intervenit două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD și două autospeciale de primă intervenție.

Pentru siguranță, au fost evacuați 70 de locatari din imobilul de 10 etaje. Un bărbat de aproximativ 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind ușor intoxicat cu fum, iar alte două persoane au suferit un atac de panică.

„Incendiul s-a manifestat la o boxă din subsolul imobilului cu degajări mari de fum. Au ars diferite bunuri depozitate acolo, fiind afectată boxa, pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Din cauza temperaturii ridicate a fost spartă principala țeavă de apă, subsolul fiind inundat (aproximativ 5 cm)

Pompierii au lichidat incendiul și au ventilat subsolul, holurile și casa scării din imobil. Un număr total de aproximativ 70 de persoane au fost evacuate preventiv.

Incendiul cauzat de explozia produsă de un amestec de vapori cu aerul.

Echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru un număr de 3 persoane. Un bărbat de 43 de ani a suferit arsuri pe mâini și pe față, fiind transportat la UPU Sibiu.

Un bărbat de 46 de ani a fost ușor intoxicat cu fum, acuzând dureri în piept. A fost și el transportat la UPU Sibiu.

O femeie de 70 de ani a suferit un atac de panică, refuzând transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergentul major Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Tursib scumpește biletele și abonamentele de la 1 aprilie 2025

În cadrul ședinței Consiliului Local din 27 martie 2025, s-a aprobat modificarea tarifelor pentru titlurile de călătorie Tursib, care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect