În 13 iulie 2023 se împlinesc 90 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe ecologice din România şi poate cea mai mare din Ardeal. Oricum, este vorba despre cel mai mare incendiu din istoria României. Acesta s-a produs pe raza localităţii Copşa Mică, la sonda 5, la ora 15:45. A fost nevoie de aproape 7 ani pentru ca autorităţile să găsească soluţiile pentru stingerea incendiului, în condiţiile în care s-a apelat şi la specialişti americani. Între timp, izbucnise Al Doilea Război Mondial în Europa. Flăcările au ajuns şi 150 de metri înălţime. Soluţia salvatoare a venit din partea forţelor militare, care au folosit 4.681 vagoane de noroi de foraj și 3.753 vagoane de apă, echivalentul unei garnituri de tren lungă de 126 km (distanța dintre București și Pitești). Acest incendiu a dus la crearea fabricii de negru de fum la Copşa Mică.
Sibiu 100% vă prezintă o retrospectivă a evenimentelor din acea perioadă. Partener în realizarea acestui material este Dumitru Chisăliţă, şef Centru de Documentare şi Informare din cadrul Romgaz Mediaş.
În anul 1909 se descoperă întâmplător gazele naturale pe teritoriul actual al României, la Sărmășel, în județul Mureș, fapt ce determină dezvoltarea în premieră europeană a unei noi industrii, industria de gaze naturale. Odată cu aceasta se începe explorarea de noi zăcăminte de gaze, între care și Zăcământul Copșa Mică.
Copşa Mică, sursă de energie pentru oraşul Sibiu
Pe Valea Şomârtului, valea din apropierea orașului Copșa Mică, la „Apa sfântă” şi lângă casa pădurarului, pe pârâul Nicu, au fost semnalate din vechi timpuri emanaţii de gaz natural. În anul 1932 încep tratativele între Primăria Sibiu şi Societatea Anonimă pe Acțiuni pentru exploatarea gazelor naturale SONAMETAN, privind introducerea gazului la Sibiu. Tratativele dintre cei doi parteneri s-au prelugit foarte mult, iar când s-au hotărât să înceapă forajul s-a constatat că este necesară o cantitate mai mare de gaz care să fie disponibilizată de la Zăcământul Copșa Mică, cel care a fost desemnat ca bază de aprovizionare. Astfel, s-a inițiat realizarea imediată a sondei 5 Copșa Mică. Scopul acestei sonde era să exploreze în adâncime, până la 900 m, în zăcământul Copşa Mică, să determine succesiunea straturilor şi natura lor, să stabilească conţinutul în gaze şi eventual în ape, al orizonturilor de nisip întâlnite. Odată explorarea terminată, sonda urma să fie transformată în sondă de exploatare.
Stoparea forajului sondei 5 Copşa Mică din cauza inundaţiilor
Având în vedere presiunile mari întâlnite, ca măsură de siguranţă s-a cerut, în 24 iunie 1933, Ministerului Economiei, permisiunea de schimbare a programului de lucru prin cimentarea imediată a unei coloane de burlane. Această aprobare nu a venit, iar în dimineaţa zilei de 8 iulie 1933, din cauza ploilor torenţiale, Târnava Mare a ieşit din matcă şi a inundat staţia de pompare apă, care se găsea pe malul Târnavei și care asigura necesarul de apă pentru forarea sondei nr 5. Din această cauză s-a oprit forajul, iar gazele s-au acumulat în gaura de sondă, la o presiune tot mai mare. Dacă birocrația ar fi funcționat, cimentarea solicitată ar fi evitat formarea craterului, survenită cu 17 zile mai târziu. În data de 11 iulie, la ora 19, presiunea în sondă s-a ridicat la 50 de atmosfere, când gazele au erupt cu violenţă la 750 metri nord de sondă. Gazele şi-au făcut loc pe lângă coloanele netubate, au pătruns în nisipurile de la 82-97 metri şi printr-un punct de mai mică rezistenţă, datorată ploilor torenţiale, au străbătut cuvertura de strate de cca 60 m grosime, răbufnind la suprafaţă. “O explozie, o detunătură puternică urmată de proiectarea la o înălţime de peste 100 metri a unei mari cantităţi de nisip şi marne. Pe o suprafaţă circulară cu un diametru de cca. 200 metri, terenul era acoperit de nisip fin cenuşiu sau galben, mobil, mai mult sau mai puţin, cimentat în bucăţi mari de peste 1 metru cub, lespezi de marnă cenuşie cu dungi albe calcaroase şi intercalaţiuni subţiri de tuf andezitic, bucăţi de teren vegetal şi, în sfârşit, elemente conglomeratice de pe vale”, descria un martor eruptia. A doua zi dimineaţa, craterul principal avea o formă aproximativ eliptică cu diametrul cel mare de 40 metri de-a lungul văii, iar diametrul transversal de 32 metri. “De-a lungul văii cu pereţii înalţi şi verticali, de o parte şi de alta a craterului principal, pe o distanţă de 130 metri, se puteau vedea mai multe cratere secundare. Din toate aceste cratere, de pe Valea Erlen erupeau gaze uscate, în craterul principal aveau loc erupţii intermitente cu proiectarea pământului ce-ţi făcea impresia că acesta fierbe. Nisip fin şi bucăţi de marnă clocoteau sub presiunea gazelor uscate”, apare în Raportul de Activitate al SONAMETAN.
13 iulie 1933 – ziua fatidică. Incendiu la Sonda 5 Copșa Mică
13 Iulie 1933, la ora 15: 45, în urma unei explozii detonante, gazele s-au aprins, arzând cu o flacără de 100-150 metri înălţime. “Din când în când aveau loc erupţii violente care aruncau cantităţi mari de nisip cu bucăţi de marnă şi gresii. Un nor caracteristic provenit din vaporii de apă ieşiţi din crater persistă deasupra focului. Gazele care ies la crater ard cu o flacără luminoasă. Când iese apă din straturile superioare străbătute de crater sau se scurge apa strânsă pe talvegul văii Erlen, în urma ploilor, aceasta vine să împiedice combustia completă a gazelor şi nori negri de fum învăluiau flacăra”, scria academicianul geolog Augustin Vancea. S-a încercat înnoroirea sondei, dar gazele au continuat să se scurgă spre crater şi astfel operaţia n-a reuşit. De la data de 21 octombrie 1933 şi până la 4 octombrie 1934 s-au introdus în sondă, cu ajutorul unui lubricator, 4000 metri cub de pământ. Materialul introdus în sondă era antrenat de gaze, pulverizat şi aruncat până la mari distanţe în jurul craterului. Focul nu contenea.
Sonda 6 Copșa Mică, prima sondă oblică din Europa, care a avut ca scop să oprească incendiul de la Copșa Mică
Imposibilitatea stingerii incendiului de la Sonda 5 Copșa Mică a determinat forarea primei sonde oblice din Europa, Sonda nr. 6 (oblică) Copşa Mică cu scopul de a intersecta la 700 m adâncime Sonda 5 Copșa Mică și a capta gazele care alimentează focul. Pentru realizarea acestei sonde a fost angajat un specialist american, inginerul J. Eastman şi asistentul său, James. Din păcate, deși conectarea sondelor a reușit, s-a constatat că gazele care alimentau focul provin de la strate aflate mai la suprafață.
Aşa a apărut negrul de fum la Copșa Mică
Din cauza imposibilității opririi incendiului de la Copșa Mică a început producerea negrului de fum. O altă metodă de a stinge focul de la Copșa Mică a fost ideea construirii mai multor fabrici de negru de fum la Copsa Mică, care consumau foarte multe gaze și astfel s-a considerat că se poate epuiza zăcământul și opri incendiului. Construcția fabricilor de fum de la Copșa Mică a fost astfel o rezultantă a incendiului și a dorinței de a salva, pe această cale, cât mai mult din gazul care se pierdea în atmosferă. Un jurnalist al vremii scria: „Cerul era roşu. Puteai citi gazeta la depărtări de kilometri. Iarna şi vara, ziua şi noaptea, pe ploaie, pe viscol, pe vânt – focul ardea”.
Stingerea focului
Ani de-a rândul s-a încercat stingerea focului de la Copșa Mică, fără a se reuşi. În anul 1940, după preluarea de către armată a zonei în care se găsea incendiul, s-a deversat în crater și pompat în sonda 5 echivalentul a 4.681 vagoane de noroi de foraj și a 3.753 vagoane de apă, echivalentul unei garnituri de tren lungă de 126 km (distanța dintre București și Pitești). După stingerea focului, a urmat o sistare a lucrului, din cauza opunerii autorităților militare de a se lucra în zona de gaz, din cauza pericolului reaprinderii focului, uşor reperabil de aviaţia inamică, operațiile de oprire a erupției reluându-se după 1944 și eliminând definitiv erupția de gaze în 1947. Erupția și incendiul de pe structura Copșa a durat 11 ani. Debitul de gaz estimat că s-a pierdut prin această erupție este echivalat cu jumătate din cât consumă într-un an de zile întreaga Românie.
10 premiere europene în industria de gaze din România
1. Prima conductă de transport din oțel a gazelor naturale Sărmășel – Turda (1914);
2. Prima producție a hidrogenului din gaze naturale la Târnăveni (1922);
3. Prima Stație de Reglare Măsurare a Gazelor Naturale de la Mediaș (1925);
4. Prima Stație de Comprimare a Gazelor Naturale montată într-un câmp de gaze Sărmășel (1927);
5. Prima sondă oblică Copșa Mică (1935);
6. Prima producție de formaldehidă din gaze naturale (gaz incolor cu miros înțepător) la Copșa Mică (1941);
7. Prima Stație de Comprimare a Gazelor Naturale montată pe o conductă de transport gaze naturale Râșnov (1947);
8. Primul export al gazelor Marghita (1958);
9. Primul depozit de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat la Ilimbav – Sibiu (1959);
10. Prima Stație de Turbocompresoare a Gazelor Naturale Bâțani – Covasna (1965).
Ce este negru de fum
Negrul de fum este pulbere compusă din particule de carbon amorf, fin divizate, obținută prin depunerea, într-o serie de camere cu pereți reci, a fumului rezultat dintr-o ardere incompletă cu cantități insuficiente de aer, a gazelor naturale sau a unor materii prime specifice pe bază de hidrocarburi din industria petrochimică, precum în gudroanele de huilă. Negrul de fum este utilizat pe scara largă în industrie, în special în producția de anvelope, la fabricarea cauciucurilor, fiind un pigment folosit în industria lacurilor, vopselelor, maselor plastice, cablurilor. În Criminalistică, negrul de fum este folosit la descoperirea amprentelor digitale de pe obiectele cercetate. Este un posibil cancerigen pentru oameni, iar expunerea pe termen scurt la concentrații mari poate produce disconfort la nivelul tractului respirator superior, producând iritație mecanică. În trecut, se producea negru de fum în România la nivel industrial doar în localitatea Copșa Mică.
