FOTO: O polițistă în vârstă de 35 de ani din cadrul IPJ Sibiu a decedat

spot_img
Cele mai citite

O polițistă în vârstă de 35 de ani care lucra la Poliția Orașului Cisnădie a încetat din viață.

Maria Teodora Popa a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.

Era căsătorită și a lăsat în urmă doi copii, de 5 și 10 ani.

„Cu durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre Popa Teodora Maria, care astăzi, a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.

La doar 35 ani, a lăsat în urmă soțul, un băiețel de 5 ani și o fetiță de 10 ani.

A activat la IPJ SIBIU -Politia Orașului Cisnădie, a adorat această meserie, a iubit oamenii, a empatizat și suferit cu fiecare în parte, adunând la ea problemele tuturor, oferind oricărui străin și pâinea de la gură, lucruri ce și-au lăsat amprenta în societate.

Trupul neînsuflețit a fost depus la capela cimitirului din Sibiu.

Dumnezeu să o ierte!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Polițiști – Uniți Suntem Puternici

„Din păcate, zorii zilei de 3 ianuarie au adus apusul unei inimi calde, al unui om minunat și al unei colege de nădejde!

Teodora Maria Popa a plecat dintre noi la doar 35 de ani, lăsând în urmă un gol imens în sufletul nostru și o durere pe care numai timpul le poate alina.

Dincolo de uniforma de polițist pe care a îmbrăcat-o pentru I.P.J. Sibiu și Poliția Orașului Cisnădie din 2012, fiică, soție și mamă a doi copii, Teo rămâne în amintirea noastră așa cum a fost, un om bun, o femeie frumoasă, un spirit vesel, un suflet de pus pe rană.

TEO, NU TE VOM UITA NICIODATĂ!

Înmormântarea va avea loc în ziua de 5 ianuarie, la ora 13,00, în Cimitirul Municipal Sibiu”, este mesajul transmis de Poliția Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Copiii ar putea rămâne la școală până la ora 17. Ce prevede noul program de guvernare

Program prelungit pentru elevi, extinderea mesei sănătoase în școli și sprijin suplimentar pentru copiii cu dificultăți de învățare.Sunt câteva...

Știri pe același subiect