FOTO/ULTIMA ORĂ: Accident între un autobuz și un autoturism pe Calea Dumbrăvii

Cele mai citite

Mai multe echipaje de prim ajutor au intervenit, vineri dimineața, la un accident rutier produs pe Calea Dumbrăvii din Sibiu.

Potrivit primelor informații, în zonă s-a produs o coliziune între un autoturism și un autobuz.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Anghel la intersecția cu Calea Dumbrăvii, o femeie, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu autobuz condus pe Calea Dumbrăvii, dinspre zona centrală, de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Sibiu.

Un pasager din autoturism, respectiv un minor, în vârstă de 9 ani, din Sibiu și o pasageră din autobuz, respectiv o femeie în vârstă de 76 de ani, din Sibiu, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Publicitate

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier”, a declarat Vlad Teodosiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o ambulanță SAJ și o autospecială de stingere au intervenit la acest eveniment rutier.

„În accident au fost implicate un număr total de 20 de persoane, dintre acestea doar 4 au avut nevoie de evaluare medicală. Este vorba de 2 minori și 2 adulți.

În urma evaluării medicale, echipajul SMURD transportă la CPU Luther un minor în vârstă de 9 ani cu traumatism facial. Echipajul SAJ va transporta la UPU Sibiu o femeie în vârstă de 76 de ani.

Celelalte două persoane evaluate (un minor și un adult) au refuzat transportul la spital”, explică Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„Echipajele sosite la fața locului au găsit patru persoane care au fost asistate medical, doi adulți și doi minori.

Echipajul SAJ a transportat la UPU Sibiu o femeie de 76 de ani care a suferit un trauamtism de sold și un trauamtism de membru superior.

Echipajul ISU a transportat la CPU Luther un minor de 9 ani”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Aviz Mediu Gura Râului

Comuna Gura Râului, în calitate de titular, anunță publicul interesat asupra deciziei de emitere a avizului de mediu pentru...

Știri pe același subiect