UPDARE 2: „Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe DN1, la km 328, pe direcția Săcel–Săliște, din cauze care urmează a fi stabilite, un bărbat de 33 de ani, din Cristian, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat de 53 de ani, din Apoldu de Sus.
Din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat.
Celălalt conducător auto, precum și pasagerul din autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani, respectiv un tânăr de 28 de ani din Cristian au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și dispunerii măsurilor legale.
Traficul rutier este restricționat în continuare”, spune Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
UPDATE: „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 1 Săcel – Miercurea Sibiului, în apropierea localității Săliște, județul Sibiu, după ce a avut loc o coliziune între un autoturism și o autoutilitară.
În urma impactului o persoană a decedat și alte două necesită îngrijiri medicale.
Se estimează reluarea circulației rutiere după ora 10:00″, transmite Centrul Infotrafic.
„Din nefericire în urma accidentului un bărbat de aproximativ 33 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul fiind nevoit să declare decesul acestuia.
Alți doi bărbați, în vârstă de 53, respectiv 28 de ani au avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.
Aceștia prezintă multiple traumatisme și sunt transportați la UPU Sibiu, conștienți”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Două persoane au nevoie de intervenția echipajului de la descarcerare în urma unui eveniment produs pe DN 1.
„Polițiștii rutieri intervin de urgență, luni dimineața, la un accident de circulație, produs pe DN 1 la ieșirea din localitatea Săcel spre Săliște.
Traficul este blocat total”, a precizat Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 1 între localitățile Săcel și Săliște la un accident rutier.
La fața locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și autospecială de transport personal și victime multiple. De asemenea, la fața locului intervine și un echipaj SAJ.

Din primele informații în accident sunt implicate două autovehicule, iar două persoane au nevoie de intervenția echipajului de descarcerare„, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: ISU Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




