Accident rutier pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu. O femeie în vârstă de 38 de ani, din Săliște, a fost rănită, joi, după ce a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în separatorul de sensuri de mers. La fața locului au intervenit polițiștii rutieri și echipaje de urgență.
Potrivit primelor cercetări, femeia conducea autoturismul pe Șoseaua Alba Iulia, în direcția Aeroportului Sibiu, când, din cauze care urmează să fie stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu separatorul de sensuri.

În urma impactului, șoferița a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
La locul accidentului au intervenit și un echipaj SMURD cu medic, precum și o autospecială de stingere.
Eechipajul medical a acordat asistență femeii, care a suferit o contuzie lombară.
Aceasta era conștient și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Sibiu.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Accidente rutiere produse în Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





