1.3 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

FOTO: Un bărbat a murit în urma unui incendiu

Cele mai citite

Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit în urma unui incendiu izbucnit duminică dimineața, în municipiul Mediaș.

Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în jurul orei 10, pe strada 1 Decembrie din oraș pentru localizarea și atingerea unui incendiu la un apartament situat la ultimul etaj al unui imobil cu 4 etaje.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.

„Pompierii au deblocat ușa apartamentului, acesta fiind inundat cu fum.

Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp.

Acesta se manifesta într-o cameră din apartament, fără să se extindă în întreaga locuință sau la acoperiș.

Din nefericire în interior a fost găsit un bărbat în vârstă de 60 de ani, decedat”; spune sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Polițiștii medieșeni au declanșat o anchetă în acest caz.

„În vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc acest eveniment, polițiștii medieșeni au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv distrugere din culpă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile nu s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a...

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect