FOTO: Valea Oltului, sub asediu! Amenzi în rafală și mașini trase pe dreapta în doar câteva ore

Cele mai citite

Polițiștii sibieni au desfășurat o operațiune de amploare pe DN7: zeci de șoferi prinși cu viteză excesivă și amenzi în rafală.

Polițiștii rutieri sibieni au desfășurat, sâmbătă, o amplă acțiune de control pe DN7, în intervalul orar 14:00 – 18:00, având ca principal obiectiv prevenirea accidentelor și combaterea principalelor cauze care generează tragedii în trafic.

Principala țintă a oamenilor legii a fost respectarea regimului legal de viteză.

În cadrul operațiunii au fost organizate patru filtre rutiere, dintre care trei fixe și unul mobil, iar 13 polițiști rutieri au supravegheat traficul cu ajutorul a trei dispozitive TruCam și al echipamentelor tehnice din dotare.

Publicitate

Șoferii au fost verificați inclusiv pentru consum de alcool și substanțe interzise. Polițiștii au efectuat 49 de testări cu aparatele alcooltest și alte 3 pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive. Din fericire, nu au fost constatate infracțiuni la regimul rutier.

Bilanțul acțiunii este însă unul consistent: au fost aplicate nu mai puțin de 116 sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 79 au vizat depășirea limitei legale de viteză, confirmând faptul că viteza rămâne una dintre cele mai mari probleme pe drumurile din județ.

Alte sancțiuni au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță, lipsa documentelor, utilizarea unor anvelope uzate, defecțiuni ale sistemului de iluminare sau modificări neomologate ale sistemului de evacuare.

În urma controalelor, polițiștii au retras cinci certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, mai multe vehicule au fost imobilizate, conform prevederilor legale.

Pe lângă activitățile de control, oamenii legii au desfășurat și activități preventive. Șoferii au fost informați despre platforma HUB MAI și despre posibilitatea verificării punctelor de penalizare, fiind distribuite 37 de materiale informative.

Reprezentanții IPJ Sibiu anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea disciplinei în trafic și reducerea riscului de accidente rutiere.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Alexandra Căpitănescu, mesaj emoționant după Eurovision 2026: „Am reușit! România poate cuceri lumea”

Artista Alexandra Căpitănescu a transmis un mesaj plin de emoție după performanța spectaculoasă de la Eurovision 2026, unde România...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect