19.1 C
Sibiu
joi, septembrie 21, 2023

FOTO: Veteranul de război Danil Banciu a împlinit 100 de ani. Ce le transmite tinerilor

Cele mai citite

În semn de recunoștință pentru demnitate, reprezentanții Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ai Academiei Forțelor Terestre și ai Cercului Militar Sibiu au organizat, ieri, ziua de aniversare a unuia dintre veteranii de război din Sibiu.

Danil Banciu, maior în retragere, a împlinit 100 de ani, iar alături de el au fost membrii familiei. În perioada 25 august 1944 și 20 septembrie 1944, Danil Banciu a fost pe front cu Divizionul 57 Artilerie Grea, iar între 25 noiembrie 1944 și 15 iunie 1945 a fost în stagiul militar Regimentul 7 Artilerie Grea.

banner
banner
banner
banner

Timp de 9 luni și 10 zile, Danil Banciu nu a părăsit câmpul de luptă și a luptat, prima dată, împotriva rușilor și mai apoi a nemților.

De meserie a fost inspector uzinal, iar unul dintre nepoții lui ne-a spus că niciodată nu a ieșit din casă neîngrijit și ținea mult la aspectul său. Nu a avut copii și a fost căsătorit de două ori.

„Cumpătare, cumpătare și iar cumpătare. Și mult respect”

este mesajul lui Danil Banciu pentru tineri

La aniversare a participat și preotul militar Florin Pavel, care a ținut să îi spună veteranului că este un om norocos și fiecare moment, fie ușor sau greu, a reprezentat o comoară.

„Cu siguranță simte că toți s-au dus și parcă a trecut o veșnicie de când trăiește. Să ne bucurăm cu toții să petrecem și momente de tristețe și momente de bucurie, astfel, când ne despărțim provizoriu în această viață, să putem să nu avem niciun regret”, a spus preotul.

Prin momente grele a trecut, bineînțeles, și veteranul nostru. El a mers alături de fratele său pe front, iar din păcate acesta a fost ucis în Rusia. Danil a încercat mulți ani să îl găsească și să îl inmormânteze creștinește. A depus multe cereri și solicitări, dar autoritățile nu l-au putut ajuta cu nicio informație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Egal cu un om în plus: FC Hermannstadt – FCSB 2-2

FC Hermannstadt și FCSB au terminat la egalitate, 2-2, într-o partidă în care sibienii avut un jucător în plus...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect