2.4 C
Sibiu
marți, decembrie 3, 2024

FOTO/VIDEO: Aproape 100 de percheziții în toată țara la proxeneți, evazioniști și tâlhari

Cele mai citite

Poliţiştii au efectuat, joi, 95 de percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

Percheziţiile au fost efectuate sub supravegherea procurorilor de caz, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune, pornografie infantilă, contrabandă, evaziune fiscală, tâlhărie, încăierare, fals, furt calificat, distrugere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Acţiunile au urmărit documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Concomitent cu efectuarea percheziţiilor, la nivel naţional, au fost derulate acţiuni cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.

În cadrul acestor acţiuni, poliţiştii au acţionat în scopul prevenirii şi combaterii oricăror fapte cu violenţă în mediul stradal, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea şi combaterea faptelor asociate regimului armelor şi muniţiilor, traficului şi consumului de droguri sau traficului de persoane, dar şi pentru depistarea participanţilor la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice”, transmite IGPR.

Activităţile s-au desfăşurat în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Mesaj pe X (Twitter): „România va fi parte a Rusiei în curând”

Alexandr Dughin, ideologul lui Puțin, așa cum i se mai spune, a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect