12.4 C
Sibiu
joi, mai 22, 2025

FOTO/VIDEO: Blackout în Spania. Haos total pe străzi, în magazine și la bancomate

Cele mai citite

Şoselele de la intrarea şi ieşirea din principalele oraşe spaniole se confruntă cu probleme de trafic din cauza penei de curent care afectează Peninsula Iberică începând cu ora 12:30 (10:30 GMT), semafoarele şi panourile informative fiind nefuncţionale.

De asemenea, supermarketurile s-au aglomerat, multe persoane făcând aprovizionarea cu alimente şi produse de bază, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

banner
banner
banner

Situația devine critică în Spania, acolo unde autoritățile au declarat stare de urgență în urma penei de curent care a afectat o mare parte a țării. Ministerul de Interne al Spaniei a declarat stare de urgență în urma penei de curent de luni. Decizia a fost anunțată luni seara, potrivit BBC.

La intrările în Madrid pe principalele artere se înregistrează cozi interminabile, excepţie făcând transportul public, ceea ce generează ambuteiaje şi trafic lent, informează Direcţia Generală de Trafic (DGT).

În același timp se înregistrează trafic foarte intens la toate intrările şi ieşirile din principalele nuclee urbane ale ţării.

Din cauza întreruperii furnizării de energie electrică, semafoarele nu funcţionează, cu excepţia celor alimentate cu panouri solare.

DGT recomandă populaţiei să evite deplasările care nu sunt strict necesare şi, de asemenea, cere pietonilor să fie extrem de atenţi.

Totodată, circulaţia trenurilor este întreruptă, atât în cazul celor de proximitate, cât şi al celor pe distanţe medii şi lungi.

Marea pană de electricitate ce a afectat o bună parte din Spania, a dus la mari aglomerări în supermarketuri, multe persoane vrând să cumpere alimente şi alte produse de bază, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu cinci ani, la începutul pandemiei de Covid.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Fost consilier al lui Donald Trump: Există o fraudă masivă în alegerile din România

Michael Flynn, general locotenent în retragere din armata SUA și fost consilier al lui Donald Trump pentru securitate naţională,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect