Peste 120 de perchezii au loc, marți, în Sibiu și 22 de județe la firme care vând dispozitive de vapat și jeleuri psihoactive.
Marți, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași efectuează 121 de percheziții domiciliare pe raza județelor Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Argeș, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și în municipiul București, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
S-a reținut că începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăți comerciale de pe raza județului Iași, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” ( jeleuri, prăjituri, drajeuri etc ) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.
De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive ( HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.
Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape” care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv.
O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului ( obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol) o substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite generic „etnobotanice”.
Din cercetările efectuate a mai rezultat că dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line ( site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse) dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.
Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System ( EWS ) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction ( EMCDDA ).
Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011 (republicată) privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
În urma investigațiilor au fost identificate un număr de 28 societăți care comercializează astfel de produse la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip „vape” se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane.
De asemenea, s-a stabilit faptul că minorii au acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața, iar persoanele care vând astfel de produse deși cunosc efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le comercializează fără nicio restricție inclusiv minorilor.
Urmează să fie aduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași 42 de persoane”, a transmis DIICOT prin intermediul unui comunicat de presă.