4.1 C
Sibiu
vineri, ianuarie 30, 2026

FOTO/VIDEO: Seif cu UN MILION DE EURO furat din Mediaș. Cine este persoana care a reclamat furtul

Cele mai citite

În cursul nopții de joi spre vineri, un seif în care se aflau bijuterii și un milion de euro a fost furat din municipiul Mediaș.

„O echipă complexă de polițiști, coordonați de șeful Serviciului de Investigații Criminale Sibiu efectuează activități specifice de cercetare la fața locului și desfășoară întregul ansamblu de activități specifice în urma unui apel 112 privind furtul unui seif dintr-un imobil din municipiul Mediaș.

În cursul nopții, în jurul orei 03:10, prin apel 112, Centrul Operațional al IPJ Sibiu a fost sesizat de către un bărbat domiciliat în municipiul Mediaș, cu privire la faptul că autori necunoscuți ar fi pătruns în locuința sa, de unde ar fi sustras un seif.

Apelantul a declarat că în interiorul seifului se aflau bijuterii și bani, respectiv aur (aproximativ 700 grame), bijuterii, precum și 1.000.000 euro”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

După ce a constatat că i-a fost spartă casă, iar seiful a dispărut, medieșeanul a făcut și o transmisiune video pe contul său de Facebook.

Surse judiciare indică faptul că persoana vătămată este cunoscută cu antecedente penale, având un cazier judiciar consistent pentru infracțiuni precum furt, tăinuire și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Aceleași surse precizează că bărbatul ar fi executat anterior o pedeapsă cu închisoarea în Italia, pentru tâlhărie.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare despre modul de operare sau eventuali suspecți.

Victima a postat recent și un mesaj video pentru autorul furtului, pe rețelele sociale: „Am un mesaj pentru tine, ce care ai făcut-o: te găsesc!”

SURSĂ VIDEO: Facebook/Antonio Blijenberg

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Catherine O’Hara, „mama” lui Kevin din „Singur acasă”

Actrița și comediana canadiano-americană Catherine O’Hara a murit vineri, 30 ianuarie, la vârsta de 71 de ani, potrivit mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect