O declarație făcută de la tribuna Senatului de un deputat al partidului AUR a declanșat o reacție virulentă în spațiul public.
Senatorul USR sibian Ruxandra Cibu Deaconu susține că un senator AUR ar fi afirmat despre ea că vrea „să castreze chimic copiii României”, în contextul dezbaterilor privind un proiect de lege care le-ar permite adolescenților de 16 ani să solicite singuri consiliere psihologică.
Cibu Deaconu contestă categoric această interpretare și susține că proiectul nu face referire la tratamente hormonale, tranziție de gen sau intervenții medicale, ci la accesul adolescenților la servicii de consiliere psihologică.
Potrivit acesteia, documentul prevede și obligația specialistului de a informa părinții atunci când constată că viața sau siguranța copilului sunt în pericol.
Disputa a ajuns și în mediul online, unde senatorul afirmă că o înregistrare în care își prezenta punctul de vedere a fost eliminată de pe TikTok pentru „dezinformare”, în timp ce clipul care conține afirmația controversată ar fi rămas disponibil.
În mesajul publicat pe Facebook, Ruxandra Cibu Deaconu invocă și o analiză realizată de publicația Context, despre care spune că a inclus declarația senatorului AUR Ștefan Geamănu într-o listă de afirmații considerate dezinformatoare.
Ea susține că verificarea textului proiectului de lege confirmă faptul că acesta se referă la consiliere psihologică și nu la intervenții hormonale sau de altă natură.
Ce a scris Ruxandra Cibu Deaconu
„Vreau să castrez chimic copiii României. Asta a spus despre mine un senator AUR, chiar de la tribună. Clipul cu mizeria zburdă pe TikTok. Al meu, în care îl demascam, a fost șters pentru „dezinformare”.
Între timp, siteul „Context” a analizat sute de clipuri postate de deputați și senatori și a trecut declarația lui Ștefan Geamănu la dezinformări, deși cuvântul e prea blând pentru ceva atât de odios: să minți despre niște copii care cer ajutor, ca să-ți faci vizualizări.
L-au pus pe aceeași listă cu deputatul care crede că oile sunt fabricate în laboratoare din Ucraina și cu cel după care Berlinul închide magazinele românești.
Jurnaliștii au verificat ce scrie în proiectul care le permite adolescenților de 16 ani să ceară singuri consiliere psihologică și au ajuns exact unde spuneam și eu în clipul șters: legea nu trimite niciun ONG în școli și nu are nicio legătură cu tranziția și hormonii pe care i-a inventat domnul senator.
Scrie „consiliere psihologică”, adică un tânăr care stă de vorbă cu un specialist, iar specialistul e obligat să anunțe de îndată părinții dacă viața sau siguranța copilului sunt în pericol.
Legea e susținută în scris de Ministerul Sănătății și de Ministerul Educației, iar Consiliul Național al Elevilor a cerut public să fie adoptată.
Pentru că, într-o țară în care un adolescent are nevoie de semnătura ambilor părinți ca să vorbească cu un psiholog, cei care rămân fără ajutor sunt tocmai copiii din familiile în care problema e acasă.
Asta e rețeta: iei o lege despre copii care cer ajutor, lipești pe ea cel mai urât cuvânt pe care îl găsești, filmezi totul în plenul Senatului și îl pui pe TikTok.
Nu mai citește nimeni legea, toată lumea ține minte castrarea chimică. Iar când cineva răspunde cu textul legii în mână, algoritmul hotărăște că el e problema.
Minciuna zburdă liniștită pe TikTok.
Adevărul circulă doar dacă îl dați mai departe”, a scris senatorul sibian Ruxandra Cibu Deaconu pe Facebook.
Știri despre senatorul sibian Ruxandra Cibu Deaconu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





