Guvernul Ciolacu a anunțat, în această seară, după ședința de Guvern, pe pagina de Internet a Executivului, că a luat notă privind transmiterea unei cereri către Consiliul Judeţean Sibiu, în scopul adoptării unei hotărâri ce are ca obiect transmiterea unor imobile/terenuri în suprafaţă totală de 66.236 mp, situate pe teritoriul administrativ al municipiului Sibiu, judeţul Sibiu, din domeniul public al judeţului Sibiu şi administrarea Aeroportului Internaţional Sibiu R.A. în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerul Apărării Naţionale.
Guvernul a adoptat actul guvernamental la capitolul „Note”. Executivul României solicită Consiliului Județean Sibiu terenul de 66.236 mp pentru construirea unei unități militare NATO, lângă Aeroportul Sibiu și va cuprinde în jur de 60 de clădiri, cu o valoare totală a proiectului de 471,5 milioane lei. Unitatea, care va sprijini Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est, va funcționa pe locul fostei unități de elicoptere.
Proiectul prevede construcția de clădiri administrative, depozite și facilități sportive, având o suprafață construită desfășurată de peste 24.000 mp. Ministerul Apărării Naționale subliniază necesitatea acestui teren pentru asigurarea mobilității militare. Este vorba despre Regimentului 46 Sprijin al Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) din cadrul cazarmei 793.