Ilie Bolojan l-a enervat teribil pe CTP. Ce a făcut premierul interimar

Cele mai citite

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a lansat un atac dur la adresa președintelui PNL, Ilie Bolojan, după ce senatorul Adrian Peiu a fost cooptat în Partidul Național Liberal și numit președinte interimar al organizației PNL Ialomița.

Reacția gazetarului vine în contextul în care Adrian Peiu, fost membru al mai multor formațiuni politice, votase în luna mai moțiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Tocmai această schimbare rapidă de poziție politică l-a determinat pe Cristian Tudor Popescu să critice public decizia liderului liberal.

Publicitate

Într-un mesaj publicat pe Facebook, jurnalistul a ironizat atât traseul politic al senatorului, cât și promovarea sa imediată într-o funcție de conducere în cadrul partidului.

„Peiu a trecut la PNL. Fake news? Sau Breaking News? Și una, și alta”, a scris Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul a reamintit că Adrian Peiu a trecut de-a lungul timpului prin mai multe formațiuni politice și a subliniat faptul că acesta a susținut moțiunea de cenzură împotriva Executivului.

„La moțiunea de cenzură, numitul Peiu a votat pentru «a scăpa poporul român de guvernul Bolojan»”, a remarcat jurnalistul.

În analiza sa, Cristian Tudor Popescu a susținut că până recent îl considera pe Ilie Bolojan nu doar un administrator performant, ci și un lider politic puternic. Decizia de a-l aduce pe Adrian Peiu în PNL l-a făcut însă să își reconsidere opinia.

„În urmă cu vreo lună și ceva, constatam cu oarecare surprindere că, pe lângă a fi un administrator competent și hotărât, Ilie Bolojan este și un politician puternic. Puternic, dar, iată, politician carpato-danubian în toată regula”, a scris CTP.

Jurnalistul și-a extins criticile și asupra altor nume promovate de actuala conducere liberală, printre care Marian Petrache și George Scripcaru, despre care afirmă că au fost implicați de-a lungul timpului în anchete sau controverse judiciare.

Totodată, Cristian Tudor Popescu a rememorat o întâlnire pe care a avut-o cu Ilie Bolojan la Oradea, în anul 2023.

Potrivit jurnalistului, liderul liberal i-ar fi apreciat atunci o poziție publică adoptată în perioada guvernării Tăriceanu.

„Atunci, m-am simțit onorat de spusele domnului Bolojan. Astăzi, însă, președintele PNL mă obligă să înțeleg că prețuise atitudinea mea ca pe o manevră politică dibace, și nu ca pe ceea ce fusese, un gest moral de tip kamikaze”, a scris gazetarul.

Adrian Peiu și-a anunțat miercuri aderarea la Partidul Național Liberal și intrarea în grupul senatorial al formațiunii.

Înainte de această mutare, el a activat în mai multe partide și grupuri parlamentare, printre care PRO România, AUR, SOS România și PACE – Întâi România.

Transferul său și promovarea imediată în fruntea organizației PNL Ialomița au generat reacții puternice în spațiul public și au reaprins dezbaterea privind traseismul politic și criteriile de promovare în partidele din România.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Epuizarea cauzată de căldură – Specialiștii de la Mayo Clinic explică simptomele, cauzele, tratamentul și metodele de prevenție

Epuizarea cauzată de căldură este o afecțiune care apare atunci când organismul se supraîncălzește, de obicei în urma expunerii...

Știri pe același subiect