Şcoala Gimnazială Copşa Mică a fost joi dupa-amiază gazda unui amplu exerciţiu de evacuare în caz de incendiu, conform programului de pregătire a elevilor pentru situaţii de urgenţă în anul şcolar 2013-2014. Exerciţiul s-a desfăşurat sub îndrumarea cadrelor didactice, a reprezentantului PSI pe şcoală şi a inspectorului de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Copşa Mică. Timpul realizat pentru evacuarea elevilor şi profesorilor a fost de 1 min şi 48 sec.
Exerciţiul de alarmare a continuat la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică. Şi aici exerciţiul a fost pregătit din timp de către cadrele didactice şi cadrul tehnic cu atribuţii PSI din cadrul liceului. Liceeni au reuşit de această dată să obţină un timp de 1 min si 59 sec, iar la fel ca la Şcoala Gimnazială, evacuarea elevilor şi profesorilor a decurs fără incidente nedorite.
Pentru ca exerciţiul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă la ambele locaţii, acesta a fost monitorizat de către 12 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Copşa Mică şi membri ai Poliţiei Locale.
După încheierea exerciţiilor în ambele unităţi de învăţământ, elevilor li s-a adus la cunoştinţă de către inspectorul de Protecţie Civilă, scopul unor asemenea exerciţii de evacuare şi modul de comportare în timpul şi după ce a avut loc un incendiu.
Compartimentul de Protecţie Civilă urmează să realizeze exerciţii asemănătoare şi la celelalte unităţi de învăţământ preşcolar şi gimnazial, până la finele anului şcolar.




