Un incident petrecut pe o stradă intens circulată din Sibiu s-a încheiat cu reținerea unui bărbat de 33 de ani, acuzat că a tulburat ordinea și liniștea publică.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, totul s-a întâmplat în data de 5 aprilie, pe Calea Dumbrăvii, chiar în fața Cimitirului Municipal.
Pe fondul unui conflict verbal izbucnit spontan, un bărbat din localitatea Fofeldea ar fi amenințat cu acte de violență un sibian în vârstă de 31 de ani.
Anchetatorii au stabilit că agresorul avea asupra sa un obiect contondent în momentul incidentului, fapt care a amplificat gravitatea situației și riscul producerii unor fapte violente.
În urma probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta este cercetat penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmând să fie stabilite toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




