Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial sâmbătă la ora 7, astfel încât orice formă de continuare a propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.
Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, reprezintă continuarea propagandei electorale următoarele acțiuni:
•afișarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile parlamentare;
•difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile parlamentare în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice sau private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate;
•sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.
De asemenea, până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală.
„Menținerea conținutului cu caracter electoral referitor la alegerile parlamentare, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet și pe platformele online de socializare și care nu face obiectul unei promovări active, plătită pentru afișarea respectivului conținut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale.
Pe parcursul campaniei electorale, structurile MAI au avut ca principale atribuții menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice, inclusiv cu ocazia evenimentelor cu caracter electoral, precum și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.
Concluzia evaluării realizate la nivelul județului Sibiu este că, din punct de vedere al sarcinilor MAI, campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a desfășurat în condiții de normalitate.
În timpul campaniei electorale, polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră și de la celelalte structuri ale ministerului din județul Sibiu au asigurat măsurile de siguranță publică pentru prevenirea oricăror incidente legate de desfășurarea în condiții de siguranță a tuturor manifestărilor electorale.
De la debutul campaniei nu au fost semnalate incidente electorale grave în județul Sibiu.
Astfel, efectivele MAI își vor îndeplini cu profesionalism sarcinile care le revin în contextul alegerilor parlamentare.
De asemenea, astăzi, efectivele MAI vor asigura protecția pe timpul transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de votare.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de vot, împreună cu membrii acestora, trebuie să fie prezenți la sediile secțiilor de votare, astăzi la ora 18:00, pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura măsurile de protecție la cele 381 de secții de votare, urmând ca mâine dimineață, la ora 06:00, secțiile să fie predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.
În misiunile de astăzi sunt angrenați peste 1.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști, de frontieră, precum și forțe de la celelalte structuri ale Ministerului.
În ziua alegerilor, angajații MAI vor fi angrenați pe lângă misiunile specifice, în misiuni de menținere a siguranței publice, de asigurare a protecției secțiilor de vot și de cercetare a sesizărilor privind incidentele electorale”, a transmis IPJ Sibiu.