7.4 C
Sibiu
luni, august 25, 2025

ISU Sibiu a intervenit simultan la stingerea a două incendii

Cele mai citite

Pompierii sibieni au intervit sâmbătă după amiază pentru stingerea a două invendii petrecute în județul Sibiu. În ambele cazuri, nu se cunosc cu exactitate cauzele izbucnirii acestora.

Primul incendiu a avut loc în jurul orei 16:30 la un depozit de piese auto de pe strada Ștefan cel Mare, extinzându-se pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. La scurt timp după producerea acestuia, Detașamentul Sibiu a intervenit cu trei autospeciale la fața locului, fiind chemată și o ambulanță SMURD.
La aproximativ 30 de minute mai târziu, unde alt incendiu s-a produs pe strada Alba Iulia, unde un autoturism a luat din senin foc. Focul a fost stins foarte repede, însă nu se știe cu exactitate motivul pentru care a luat foc.
„Din fericire nu sunt victime umane în nici unul dintre cele două cazuri. Ambele incendii au fost lichidate. Dar cauzele probabile ale izbucnirii acestora sunt în curs de stabilire”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Foto: Arhivă

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Marius Cristian Bodescu sau cum să duci pasiunea pentru acvaristică la „nebunie”

„Dacă ai un acvariu în casă nu înseamnă neapărat că ești pasionat de acvaristică. Ajungi să fii numit pasionat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect