0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

ISU SIBIU VA AVEA O AUTOSPECIALA PENTRU INTERVENTII IN LOCURI GREU ACCESIBILE. NOILE PRIORITATI SUNT UN ELICOPTER SI O AUTOSCARA

Cele mai citite

De anul viitor, intervențiile în zonele greu accesibile vor fi mai eficiente, iar timpul de intervenție va fi redus. ISU Sibiu a obținut finanțare din fonduri europene pentru cumpărarea unei autospeciale complexe, ce va putea fi folosită în zonele montane abrupte sau în zone izolate din cauza înzăpezirilor sau ploilor.
Investiția a fost posibilă prin intermediul unui proiect depus de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Transilvaniei, ai cărei membri sunt județele Regiunii Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Prin urmare, fiecare dintre aceste județe a primit câte o autospecială de intervenție, compusă dintr-un vehicul cu șenile/roți tip UTV cu capacitate mărită de trecere (autoșeniletă), autospecială cu rol tractor având în dotare echipamente speciale și o platformă de transport a autoșeniletei.
Valoarea totală a proiectului este de 2 687 266 de lei, din care finanțarea nerambursabilă a fost de 2 473 114 lei. Pentru județul Sibiu a fost alocată suma de 450 000 de lei, iar 30 000 a fost cofinanțarea asigurată din fondurile Consiliului Județean. Utilajul urmează să ajungă în dotarea ISU Sibiu în primul trimestru al anului viitor.
Prin utilizarea echipamentului, conceput pentru a se deplasa pe teren accidentat, pante abrupte și teren foarte dificil (zăpadă, teren mlăștinos), se dorește ca salvarea persoanelor, a mediului înconjurător și a bunurilor materiale din medii și condiții extreme să se realizeze eficient, iar timpul de răspuns al unităților mobile de intervenție în zonele rurale să scadă de la 24’32” la 22’40”.
„În sfârșit visul nostru devine realitate și de acum, în condiții grele de iarnă, de dărâmături sau inundații, putem beneficia de acest echipament și să salvam cetățenii județului și să intervenim cu ajutoare sau cu alte scopuri umanitare și de salvare”, a declarat col. Cosmin Balcu, inspector-șef ISU Sibiu.
Achiziționarea echipamentului se va face prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – ”Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Următoarele priorități pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt achiziționarea unei autoscări și a unui elicopter, pentru care se va urmări accesarea de fonduri europene alocate pentru finanțare în intervalul 2014-2020.
„Noi am avut câteva consultări cu factorii responsabili de la ISU, Poliție, Jandarmi, Salvamont și am ajuns la concluzia cu prefectul județului că ar fi două priorități pentru județul Sibiu, o scară de intervenție la înălțime pentru a interveni în clădirile înalte de 10 și mai multe nivele din Sibiu și al doilea, deoarece Sibiul are areroport, este aproape de zona montană, jumătatea de sud a județului e montană, dar ar putea deservi și județele Alba și Brașov, pentru intervenții în zone greu accesibile, este nevoie de un elicopter, care scurtează timpul de intervenție”, a declarat Ioan Cindrea, președinte CJ Sibiu.
Potrivit inspectorului șef al ISU Sibiu, col. Cosmin Balcu, actuala scară de intervenție la înălțime este din anul 1982 și nu mai poate fi folosită decât până la cel mult 20 de metri ( aproximativ o clădire cu 6 etaje). De asemenea, s-ar impune și achiziționarea unui elicopter propriu, întrucât săptămânal există pentru intervențiile în județul Sibiu aproximativ 5 solicitări ale elicopterului din Mureș.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect