17.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Podul peste pârâul Moșnei din Mediaș a fost finalizat. Investiție de 1.1 milioane de lei

Cele mai citite

george petrescu santierLucrările la podul peste pârâul Moșnei din municipiul Mediaș au fost recent finalizate. Ultima dată când s-a intervenit la podul de pe strada Izvorului, a fost în urmă cu aproximativ 15 ani. În acest an s-au efectuat o serie de lucrări, constructorul reușind să le finalizeze cu 4 luni înainte de termenul prevăzut. Proaspătul pod a fost inaugurat miercuri, în prezența presei medieșene, de către viceprimarul municipiului, George Petrescu.

Acesta s-a arătat bucuros de modul în care arată, explicând că va urmări investiția, iar dacă vor fi probleme, constructorul le va remedia.

„A fost o investiție care a cuprins proiectarea și execuția, lucru care a determinat o durată de timp mai mică de execuție a acestei lucrări, ea fiind finalizată cu 4 luni mai repede. Podul a avut o structură învechită, ultima dată când a fost reabilitată o anumită porțiune, a fost acum aproximativ 15 ani. Astăzi, avem o structură formată din beton armat, 4 piloni la o adâncime de 20 de metri, părțile laterale fiind reabilitate și puse 9 grinzi din beton prefabricat, iar la final s-a turnat asfalt. Această investiție are o durată de viață de 50 de ani, garanția acesteia fiind de 2 ani. Vom urmări în timp investiția, iar dacă vor fi probleme, vom solicita constructorului să le remedieze”, ne-a spus George Petrescu, viceprimarul Mediașului.

Publicitate

Valoarea investiției se ridică la 1.1 milioane de lei.

Vezi galeria foto de mai jos:

spot_img
Ultimele știri

Criza kerosenului în UE: România poate deveni hub regional pentru combustibilul de aviație, dar riscă să rateze oportunitatea

Deficitul de kerosen la nivelul Uniunii Europene, generat de dezechilibrele din lanțurile de aprovizionare și dependența de importuri, ar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect