178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii – Ziua Pompierilor din România

Cele mai citite

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vă invită să participați la manifestările organizate cu prilejul Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual la data de 13 septembrie. În acest an se împlinesc 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, moment de referință în istoria pompierilor militari români și simbol al curajului, devotamentului și spiritului de sacrificiu care definesc această armă.

Ceremonie militară dedicată Zilei Pompierilor, în Piața Junilor din Săliște

Cu această ocazie, vineri, 11 septembrie, începând cu ora 11:00, în Piața Junilor din Săliște, va avea loc ceremonia militară dedicată Zilei Pompierilor din România. La finalul ceremoniei, publicul va putea vizita expoziția de tehnică de intervenție, unde vor fi prezentate autospeciale și echipamente utilizate de pompierii sibieni în misiunile desfășurate pentru protejarea și salvarea vieții. Expoziția va putea fi vizitată până la ora 14:00.

Subunitățile de pompieri, cu porțile deschise

Manifestările dedicate acestei zile vor continua duminică, 13 septembrie, când, în intervalul 09:00–14:00, subunitățile de pompieri din cadrul ISU Sibiu își vor deschide porțile pentru public. Cu această ocazie, cei care ne vor trece pragul vor avea posibilitatea să îi cunoască pe pompieri, să vadă îndeaproape autospecialele și echipamentele de intervenție și să afle mai multe despre activitatea și misiunile desfășurate de salvatorii sibieni.

Excepție face Detașamentul de Pompieri Sibiu, situat pe strada Vasile Cârlova din Sibiu unde în această perioadă se desfășoară lucrări de modernizare.

„Ziua Pompierilor din România reprezintă pentru noi un prilej de a onora istoria și sacrificiul înaintașilor noștri, dar și de a fi mai aproape de comunitatea pe care o protejăm zi de zi. Îi invităm pe reprezentanții mass-media și pe toți cetățenii să participe alături de noi la activitățile dedicate Zilei Pompierilor din România”, transmite ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Dumitru Chisăliță: Pleacă Dacia din România? Între presiunea corporativă și riscul economic real în România

Președintele Asociației Energia Inteligentă face o analiză a presiunii corporatiste și a riscului economic real în România, cu referire...

Știri pe același subiect