Joi are loc Târgul de Paști

Cele mai citite

Primăria Mediaș organizează joi, 29 martie, între orele 10-14, în Piața Regele Ferdinand I, un târg cu produse specifice Sărbătorii Pascale. Sunt invitați să se bucure, atât copiii și elevii din unitățile de învățământ, cât și reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale care confecționează în cadrul atelierelor, obiecte ce au ca tematică Sfintele Paște. Ei vor avea ocazia să expună spre vânzare produsele realizate cu multă răbdare și să participe la toate surprizele pregătite de către organizatori.
Cei mai talentați dintre aceștia vor fi premiați în cadrul concursurilor ce se vor desfășura pe parcursul întregului eveniment. Pentru cei cu vârsta cuprinsă între 3 – 15 ani au fost pregătite patru concursuri. Este vorba despre concursul Cel mai frumos stand, Cei mai mulți participanți ,,iepurași’’, Cel mai inventiv ,,iepuraș – vânzător’’ și Cel mai frumos costum (Parada iepurașilor, puișorilor, mieilor)
În cadrul atelierelor cei mici vor realiza coronițe de Paște, iepurași din pahare de plastic și din ouă, Mormântul lui Iisus, vor picta puișori cu mânuțele, pe ouă și pe figurinele din ipsos. Totodată, vor afla despre cum sărbătoresc copiii în alte țări acestea sărbătoare și vor participa la diferite competiții organizate special pentru ei.

spot_img
Ultimele știri

Biciclist accidentat pe Calea Dumbrăvii

Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe Calea Dumbrăvii din Sibiu la un accident rutier unde...

Știri pe același subiect