„Lista neagră” din PNL: Peste 20 de președinți de CJ, parlamentari și europarlamentari vor fi DAȚI AFARĂ

Cele mai citite

PNL se pregătește pentru una dintre cele mai dure confruntări interne din ultimii ani. Conducerea partidului are pregătită o listă cu peste 20 de membri care urmează să fie excluși din formațiunea liberală, printre aceștia aflându-se parlamentari, europarlamentari și președinți de Consilii Județene.

Pe lista celor vizați se regăsesc nume cu greutate în partid, precum Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, Hubert Thuma și Alina Gorghiu. În același timp, trei parlamentari liberali au reușit să evite excluderea în ultimul moment.

Ședință crucială în PNL

Liderii reuniți în Biroul Permanent Național (BPN) al PNL sunt așteptați să se întâlnească astăzi, de la ora 18:00, în prima ședință organizată după consultările desfășurate la Palatul Cotroceni.

În cadrul reuniunii ar urma să fie demarată procedura de excludere a celor aproximativ 20 de membri considerați apropiați ai taberei conduse de Adrian Veștea.

Publicitate

Inițial, validarea oficială a excluderilor era programată pentru marți. Calendarul liberalilor a fost însă modificat de consultările convocate de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Cu toate acestea, lista persoanelor vizate este deja stabilită.

Cine sunt liberalii aflați pe lista excluderilor

Printre membrii PNL care riscă să fie eliminați din partid se află:

Cătălin Predoiu, deputat și fost prim-vicepreședinte al PNL, funcție din care și-a anunțat recent demisia;

Monica Anisie, senatoare și propunerea pentru portofoliul Educației în Guvernul Veștea;

Sorin Cîmpeanu, senator și propunerea pentru Ministerul Apărării;

Nicoleta Pauliuc, senatoare;

Mihai Veștea, senator;

Andrei Baciu, deputat;

Lucian Bode, deputat;

Alina Gorghiu, senatoare și președinta PNL Argeș;

Ion Iordache;

Aneta Matei;

Eduard Mititelu, propus pentru funcția de ministru al Transformării Digitale;

Ciprian Pandea;

Răzvan Prișcă;

Sebastian Rusu;

Ionuț Stroe;

George Scarlat, deputat;

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov și fost premier desemnat;

Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov;

Toma Petcu, președintele Consiliului Județean Giurgiu;

Rareș Bogdan, europarlamentar.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Miguel Gane, scriitorul român cu cele mai mari vânzări de carte în Spania, a emoționat publicul de la FITS 2026 cu un spectacol de...

În cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai...

Știri pe același subiect