10.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Mai vine „Turul 2 Înapoi? CCR a făcut recurs la decizia judecătorului din Ploiești care suspendă anularea alegerilor

Cele mai citite

Curtea Constituţională a României a atacat cu recurs, vineri, decizia Curţii de apel Ploieşti privind suspendarea Hotărârii 32 din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Curtea de apel Ploieşti a primit, vineri recursul înaintat de CCR la decizia emisă joi de aceatsă instanţă, prin care se suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi două persoane fizice au contestat de asemenea decizia Curţii de Apel Ploieşti.

Alte 10 acţiuni vizând Hotărârea CCR sunt înregistrate la Curtea de Apel Ploieşti, una fiind respinsă. Patru au fixate termene de judecată în zilele de 29 şi 30 aprilie.

Publicitate

CCR a apărut ofiicial pe site-ul Curţii de Apel Ploieşti în calitate de contestatar al deciziei vizând Hotărârea 32 din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.

Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat că „în acest moment nu se mai fac alegeri”, în condiţiile în care „hotărârea aceasta există”.

Zegrean afirmă că dacă judecătorul de la Ploieşti motivează rapid sentinţa şi cineva o atacă rapid, atunci se pot organiza alegerile prezidenţiale din luna mai.

Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă în ce priveşte anularea Hotărârii 32/2024 a CCR, dar în schimb dispoziţia privind suspendarea efectelor acesteia este executorie, afirmă avocatul Adrian Toni Neacşu. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti.

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat dosarul.

Decizia a fost pronunţată de judecătorul Alexandru Vasile.

Vasile a fost judecător la Tribunalul Prahova, înainte de a ajunge la Curtea de Apel, iar între 2013 şi 2017 a fost detaşat la Ministerul Justiţiei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

A scăzut dramatic numărul concediilor medicale în România. În iunie au început controalele Ministerului Sănătății

A scăzut cu 200.000 numărul de concedii medicale acordate în perioada iulie–septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.Este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect