Nicolae Zian Streza, în prezent preot în comuna Rășinari, s-a născut în 28 iunie 1950, ca primul copil al preotului Nicolae Streza, venirea sa pe lume fiind posibilă datorită sprijinului și sfaturilor părintelui Arsenie Boca. În timpul sarcinii, mama sa, Elena, are probleme mari de sănătate și un renumit ginecolog îi spune că singura soluție pentru a fi salvată este să facă avort. Disperați, părinții îi scriu părintelui Arsenie, care îi încurajează și le recomandă ca soluție Sfânta Împărtășanie:
„Necazul vostru este destul de mare, dar trag nădejde că îl veți depăși cu ajutorul Sfintei Împărtășanii. Așa se țin ispitele de orice hotărâre eroică pentru legea lui Dumnezeu(…) O mamă care se hotărăște să-și sacrifice viața, dar nicidecum copilul, cred că e o mamă care-i mai trebuie lui Dumnezeu în lumea aceasta și nu cred s-o ia din lume(…)Factorul credinței de mult s-a dovedit un factor de viață!
”, le-a scris părintele Arsenie în anul 1949. Chiar a doua zi, mama Elena merge la biserică, se spovedește, se împărtășește, iar problemele de sănătate încep să i se amelioreze, reușind să ducă sarcina la bun sfârșit. Astfel, părinții îi vor pune fiului și numele de Zian, în semn de recunoștință față de părintele Arsenie, care purta acest nume înainte de intrarea în monahism.
La numai câteva luni de la nașterea sa, părintele Arsenie Boca rămâne să înnopteze în Sibiu, în casa modestă în care locuia tânăra familie cu bebelușul. Din nou, mama se plânge părintelui că micuțul este cam rău, fiind agitat și plângând foarte mult. „Nu-i zice niciodată că este rău, căci cuvintele au puterea să facă, după numele rău. Zi-i bunule și alte cuvinte frumoase”, le-a spus Părintele Arsenie, care a dormit toată noaptea alături de prunc, fredonându-i cântecele și vorbind cu el. Curând, copilul se liniștește și începe să doarmă nopțile fără probleme. Toate aceste întâmplări, inclusiv scrisoarea părintelui Arsenie, sunt prezentate integral în cartea preotului Nicolae Streza (tatăl preotului Nicolae Zian Streza) – „Mărturii despre Părintele Arsenie”.
Tizule, ce mai plângeai când erai mic!
Părintele Nicolae Zian își amintește că prima dată s-a întâlnit cu părintele la vârsta de 13 ani, în vacanța de vară, când a mers de la Albești, localitatea unde tatăl său era preot, până la București, unde părintele era angajat al Patriarhiei și picta „Schitul Maicilor”. Băiatul avea în minte chipul părintelui Arsenie din fotografia pe care o avea în casă, astfel încât se miră că nu îl găsește cu o barbă la fel de mare. Era îmbrăcat ca un doctor, cu un halat alb, impecabil și cu o bonetă albă pe cap, lucrând la icoana punerii în mormânt a Domnului, epitaful cu care se înconjoară biserica în Vinerea mare.
„
Mi-a zâmbit și mi-a zis: Tizule, ce mai plângeai când erai mic! A urmat un dialog mai consistent din care nu mai rețin decât două idei ale Părintelui. M-a întrebat: Te faci preot? Te duci la seminar? Că preoția nu-i o meserie ci o misie și ar fi păcat să se piardă darurile pe care le are tatăl meu, care – știa Părintele – citise foarte mult și avea multe cărți. I-am răspuns fără sfială că nu mă fac preot și că vreau să mă fac geolog. Părintele mi-a spus că e frumos pe munte, dar că geologii trebuie să intre în fundul pământului, unde pot muri dacă se prăbușește mina. Sau dacă nu se prăbușește mina, pot fi radiați de metale radioactive. Și ar mai fi o inconveniență, că dacă te însori și umbli pe munte, te va părăsi nevasta”
.
Părintele Nicolae Zian își amintește că la momentul acela părintele l-a mai sfătuit să nu facă onanie, pentru că în timp trupul său va fi tot mai fără vlagă, iar acest obicei nociv slăbește sistemul nervos al unui tânăr adolescent.
Decizia de a urma Teologia o va lua în anul 1968, în ultimul an de liceu, după ce rămâne impresionat în urma unei predici a Mitropolitului Nicolae Mladin.
Părintele Arsenie: Pe mine m-a sărutat Maica Domnului pe frunte!
În perioada 1974 – 1978, aflat la cursuri de doctorat la București, se va întâlni și va discuta tot mai des cu părintele. „De câte ori mergeam la Drăgănescu, nu-l oboseam pe Părintele Arsenie cu întrebări și probleme personale, din dragoste și din respect. Iar sfinția sa nu mă întreba, nu mă certa și nu îmi poruncea, ca altora. Odată, la Drăgănescu mi-a spus: tu șezi în strană și ascultă ce îmi spun creștinii și creștinele care vin aici,” povestește părintele Streza.
Tot la Drăgănescu, părintele îi va face o confesiune legată de perioada în care a fost la Muntele Athos, spunându-i că a fost sărutat de Maica Domnului pe frunte.
„Odată l-am întrebat pe părintele Arsenie de ce ascultă toate prostiile pe care le fac și le spun oamenii care vin să îl caute la Drăgănescu,considerând că îl pângăresc și îl obosesc. „Ai dreptate, mă! Dar pe mine nu mă mai ating, nu mă murdărește niciun cuvânt și nicio faptă. Eu sunt fecior cum m-a făcut mama. Pe mine m-a sărutat Maica Domnului pe frunte, în Muntele Athos. Tu ai dreptate că-mi pierd multă vreme, dar ce să le fac mă, că vin ca holda bătută de vânt! Dar din când în când fac votul tăcerii și îmi încarc bateriile sau merg la munte, unde vorbesc cu Dumnezeu”.
Părintele îi spune să meargă duminica dacă vrea să îl vadă, la biserica Boteanu, unde era nelipsit de la sfânta Liturghie duminicile sau de sărbători.
„Părintele Arsenie avea locul lui fix în biserică. Sta în picioare, drept ca o lumânare, până la sfârșitul slujbei. De fiecare dată când mergeam aici și îl vedeam, îmi venea să plâng de mila părintelui, că nu avea voie să îmbrace veșmintele preoțești și să slujească. Când ieșeam din biserică, mergeam împreună, discutând diferite teme, până la Universitate, de unde părintele lua apoi troleibuzul spre locuința sa de pe strada Petrini.”
A fost invitat de părintele Arsenie și la casa sa, având voie să împrumute din biblioteca părintelui cărți și să își copieze diverse însemnări și note aduse de la Muntele Athos.
De la mormântul său, părintele Arsenie face minuni
Ultima întâlnire pe care părintele Nicolae Zian Streza o va avea cu părintele Arsenie, va fi în luna decembrie a anului 1985, cu 3 ani înainte să moară. Fiind într-o perioadă grea a vieții sale, după ce soția cu care avea doi copii, îl părăsise, părintele Nicolae ajunge la Drăgănescu să primească un sfat pentru viața sa. Părintele Arsenie l-a întrebat atunci dacă este în stare să ia o hotărâre eroică și să intre în monahism, că și la Sâmbăta ar fi nevoie de el.
„I-am răspuns că nu mă simt în stare de așa o hotărâre eroică, pentru că mă învățasem cu viața de familie, cu copii, cu nevastă. Atunci să mai faci copii, ca să te mântuiești, mi-a spus! La nici trei săptămâni, în cea de-a doua zi de Crăciun, datorită rugăciunilor părintelui Arsenie, am cunoscut-o pe actuala mea soție, Mariana, cu care mai am încă 3 copii”.
În anul 1989, a purtat alături de tatăl său, sicriul părintelui Arsenie, la slujba de înmormântare de la Mânăstirea Prislop. Din 1990, fie în 8 mai, fie în 28 noiembrie, merge aproape anual să se roage la mormântul părintelui, la Prislop. O minune o consideră și faptul că fiul său, care nu vorbea, deși depășise vârsta de un an, a început să pronunțe primele cuvinte pe drumul de întoarcere de la Prislop, după ce îi atinsese gura cu pietre de pe mormânul părintelui Arsenie Boca. Și ideea cărții pe care a scris-o în memoria Părintelui Arsenie – „Catisme ale pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos”, o consideră tot un semn divin, după ce într-o noapte, în 2008, s-a visat slujind Sfânta Liturghie, alături de Părintele Arsenie, sus, pe schele, în interiorul Catedralei Mitropolitane din Sibiu.
„Sunt convins că la mormântul său, părintele face minuni cu darul Sfântului Duh, de acolo, de sus, din lumea cerească”, conchide părintele Nicolae Zian Streza.
