Tradiția… un cuvât sensibil pentru sufletele noastre de români. Dicționarul Explicativ al Limbii Române o descrie ca fiind „un ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit, prin viu grai, din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică.” O definiție bună. DEX-ul nu poate însă, explica ceva. Dacă persoanele care transmit prin viu grai se opresc, se sting sau pur și simplu nu le mai pasă, tradiția moare, iar noi, românii, fără tradiție, riscăm să ne pierdem identitatea. Din fericire, în fiecare zonă a țării noastre încă se nasc persoane care luptă din răspunteri pentru a păstra ce e de păstrat. Un astfel de om s-a născut și în Sibiu, acum 36 de ani. Este vorba despre Andreea Ciortea, iubitoare de cultură, înrădăcinată în istoria portului popular și inițiatoare a unor proiecte cu răsunet în Sibiu.
Andreea a avut o copilărie așa cum mulți micuți ar trebui să o aibă: la sat, în aer liber, ocrotită de grija bunicilor și dragostea părinților. A simțit mirosul fânului proaspăt și iarba cum îi alintă tălpile, a pătruns tainele bisericii, alături de bunica, cu ochii ei de copil curios și a prins jocul fetelor și flăcăilor din sat. Ea e convinsă că de acolo a început totul, chiar dacă atunci nu avea de unde să știe. „Buncii din partea tatălui meu erau la Sibiel, iar părinții mei au locuit la Marpod. Am avut o copilărie minunată și în Mărginimea Sibiului și pe Valea Hârtibaciului”. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, apoi Universitatea din Timișoara, Facultatea de Filologie, germană – engleză. S-a întors în Sibiu pentru a face Masterul la Universitatea Lucian Blaga. „Atunci am realizat ce port în mine, că am această înclinație spre cultură. De atunci am avut legătură cu tot ce înseamnă proiect cultural în Sibiu.” O parte dintre ele sunt „Artlabs – pentru artă, design și tehnologie”, „Spații sonore”, „Baroc urban”, „Podoabe de ieri, de azi, de mâine”, în colaborare cu Muzeul ASTRA. Într-o zi însă, i s-a făcut dor. Dor să inițieze un proiect al ei. Așa s-a născut „Ia Sibiu”, iar prin acest proiect a fost adusă „Ziua Universală a iei la Sibiu”. „Ideea a venit de la inițiatorii proiectului La Blouse Roumaine, pe care i-am cunoscut în București și care mi-au propus să organizăm Ziua Universală a Iei la Sibiu. Era exact ceea ce căutam. Un proiect simplu, însă cu un impact imens. Și mai era și toată acea parte de regăsire a identității, care m-a atras. Văzusem pe internet o mulțime de români în diferite colțuri ale lumii purtând ia românească. Așa mi-am dat seama că după atâția ani, noi încă mai știm cine suntem.”
Cele mai vechi ii sunt din anii ’30, ’40
Evenimentul a fost organizat prima dată de Andreea la Sibiu, în anul 2014 și s-a dovedit a fi unul de succes. „Întotdeauna am adorat să lucrez cu tinerii și continui să o fac. Știu că se mai spune despre ei că nu le pasă, că nu se implică, însă mie mi-au demonstrat întotdeauna contrariul. Ceea ce s-a întâmplat de Ziua Iei la Sibiu mi-a confirmat faptul că tinerii sunt creativi și curioși în sensul cel mai bun.” Prin „Ia Sibiu”, Andreea și-a propus să regăsească tradiția, să promoveze ia, pe cea de Sibiu în general, să ajute la renașterea unei comunități și a unui simbol. Așa a început un adevărat proces de căutare de meșteri cunoscători de meșteșug sau deținători de ii originale. „Am început să caut meșteri peste tot în țară, meșteri care să lucreze cu pânzele începutului de secol XX, cum ar fi borangicul sau marchizul, care era cel mai elegant material al acelei perioade. Din el se făceau rochiile de nuntă. Din păcate, nu se mai găsește, în schimb borangicul, da. În Vâlcea există o familie care crește viermi de mătase. Meșterii sunt oameni frumoși, cu suflet și i-am găsit în Daia, Breaza, Reghin, în zona Moldovei, Săpânța, Târgoviște sau Cluj”. Cele mai vechi ii pe care le deține Andreea spun instoria anilor ’30, ’40. Sunt frumoase, elegante în simplitatea lor, migălos croite și cusute. Sunt ii de colecție, care nu pot ajunge decât pe mâna cuiva care știe să le aprecieze. Andreea își mai propune ceva. „Ne dorim să ne întoarcem către comunitate, să ne salvăm tradiția și să o ducem mai departe.” Cum și-a propus să facă asta? „Potrivim ia cu haine moderne. Se poate face asta și îi păstrăm și valoarea. Trebuie, însă, să găsim ia care ni se potrivește, iar când asta se întâmplă este ca un RMN pentru suflet. Trăim în secolul XXI. Dacă vrem să-i aducem pe cei tineri mai aproape de tradiție și de adevăratele valori, atunci ar trebui să fim foarte atenți la modul lor de viață și să integrăm ia în contemporan. Să nu aștempăm să vină ei înspre noi, ci să mergem noi înspre ei”. Și este o fată determinată și perseverentă, așa că ne putem baza pe ce-și propune. Pentru viitor, și-a propus să facă Ziua Iei și anul acesta, tot în iunie, să facă purtabile cele mai vechi ii, prin recondiționare, să ajungă la cifra de cel puțin 100 de colaboratori și să creeze cât mai multe proiecte în folosul comunității. „Aș vrea să văd femei și bărbați din Sibiu care se întorc la meșteșuguri, să-și dorească să le învețe. Din punctul meu de vedere, ne lipsește viziunea și nu suntem uniți. Facem lucrurile dispersat. Eu cred că am uitat că suntem prea săraci ca să ne îndreptăm spre lucruri ieftine și de proastă calitate și am uitat să ne bucurăm. Este foarte multă bucurie în proiectele noastre.”
