O medieșeancă s-a trezit cu geamul autoturismului spart, iar din interior i-au fost furate mai multe bunuri. Proprietara mașinii a vazut că mașina i-a fost spartă și a sunat de urgență la Poliție. Anchetatorii au stabilit după primele cercetări că din interiorul autoturismului a fost furat un telefon mobil, o geantă cu acte și suma de 350 de lei. Cazul este cercetat acum de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care încearcă să dea de urma autorului sau autorilor furtului.
Polițiștii recomandă ca la părăsirea autoturismului să se acționeze sistemul de încuiere al portierelor și să se verifice dacă acesta a fost activat. Nu puține sunt situațiile în care au fost constatate defecțiuni de ordin tehnic în ceea ce privește sistemul de închidere/încuiere. De asemenea, proprietarilor de autoturisme le este recomandat să nu își lase lucrurile personale la vedere – pe bord, banchete ori în torpedo. Totodată, bunurile de valoare precum laptopul, telefoanele mobile sau aparatele GPS să nu fie lăsate în autoturisme pe timpul staționării, indiferent de perioada în care proprietarul părăsește autoturismul. Proprietarii autoturismelor sunt sfătuiți să nu lase la vedere genți ori poșete, chiar dacă nu conțin bunuri de valoare, întrucât acestea reprezintă principala atracție a hoților, care nu știu acest lucru și care vor acționa pentru a le sustrage. În același timp, documentele personale ori cheile de la mașină, locuință sau birou, nu vor fi lăsate niciodată în autoturism, cu atât mai puțin la vedere.




