Motiv de mare bucurie pentru locuitorii municipiului de pe Târnava Mare. Reprezentanţii societăţii medieşene de transport în comun au participat în luna aprilie la cea de-a IV-a ediţie a Forumului pentru Mobilitate Durabilă şi Dezvoltare Metropolitană, organizată la Alba Iulia, ocazie cu care a fost semnat un memorandum între patru operatori de transport în comun (Mediaş, Alba-Iulia, Oradea şi Bucureşti).
Practic, acest memorandum analizat şi adoptat de organizaţiile implicate în organizarea transportului public, permite operatorilor de transport aderenţi să recunoască dreptul partenerilor de a vinde titluri de călătorie şi de a deconta încasările efectuate şi folosirea reţelor de transport, de către călătorii din cele patru oraşe, cu ajutorul cardurilor valorice.
Sistemele de tarifare electronică şi portofelele electronice (e-ticketing) sunt din ce în ce mai răspândite în rândul operatorilor de transport public urban şi metropolitan, iar din acest an se numără şi operatorul de transport în comun din municipiul Mediaş.
Autorităţile şi operatorii de transport aderenţi la prezentul memorandum urmăresc dezvoltarea unui sistem şi a unor unelte privind asigurarea transferului facil al utilizatorilor sistemului de tarifare electronică (e-ticketing) dintr-o reţea de transport într-alta.
In acelas timp, se urmareste pastrarea identitatii fiecarui spatiu urban, metropolitan si a fiecarui operator economic, prin promovarea unui sistem de vanzare incrucisata a titlurilor de calatorie.
Totodata, operatorii de transport aderenti la prezentul memorandum recunosc dreptul partenerilor de a vinde titluri de calatorie si de a deconta incasarile efectuate.
Scopul comun este creşterea cotei de piaţă a transportului public şi de a asigura fluenţa în actul de transport al călătorilor, iar suma acestor scopuri intermediare este de a asigura mobilitatea durabilă a spaţiilor urbane şi metropolitane din România şi Uniunea Europeană.




