Mii de români vor fi expulzați din SUA

Cele mai citite

Românii care se află ilegal în Statele Unite ar putea fi în curând expulzați, după ce Donald Trump a anunțat că urmează să expulzeze masiv migranții.

Conform autorităților americane, în evidențel figurează cel puțin 4.500 de cetățeni români care au intrat ilegal pe teritoriul SUA.

Recent, poliția americană a efectuat descinderi în locuințele imigranților din marile orașe și, într-o singură zi, au fost reținute peste 900 de persoane, inclusiv români care participau la o petrecere organizată de traficanți de droguri din Venezuela.

„Preşedintele e deschis să-i deporteze pe indivizii ce au încălcat legile de imigrare.

Publicitate

Astfel, dacă sunt aici ilegal, preşedintele este deschis să-i deporteze şi asta încearcă administraţia din greu să facă.

Au fost angajaţi să facă asta, să reţină, aresteze şi să-i deporteze pe răufăcătorii care ne-au invadat graniţele ţării, în ultimii patru ani”, a declarat Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe.

Autoritățile americane au în vizor aproximativ 1,5 milioane de persoane care trăiesc în Statele Unite fără documente legale, dintre care mai mult de 4.000 sunt cetățeni români.

În New York, serviciile secrete au efectuat peste 20 de raiduri în apartamentele din zonele periferice ale orașului. Potrivit oficialilor, într-o singură zi au fost realizate 969 de arestări.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Se strică „încuscreala” dintre PSD și AUR? 16 parlamentari NU vor vota moțiunea de cenzură

Parlamentarii aleși pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT) au anunțat că nu vor susține moțiunea de cenzură inițiată de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect