29.2 C
Sibiu
marți, iulie 22, 2025

Ministrul de Externe: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina sa câștige

Cele mai citite

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a vorbit într-un interviu la Antena 3 CNN, sâmbătă seara despre războiul din Ucraina, despre care a afirmat că trebuie ajutată ca să câştige în faţa Rusiei.

Oana Ţoiu a precizat că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar.

Ministrul de Externe a mai spus că România lucrează la componenta legată de reconstrucția Ucrainei. „Ne-au fost promise 9 miliarde de euro pentru reconstrucţie”, a menţionat ministrul Afacerilor Externe.

„Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina sa câştige. Şi ăsta este un pas foarte important.

Diferenţa între aceste cuvinte este foarte importantă. Şi cred că trebuie să înţelegem în România mai clar că rezistenţa pe care o asigură acum Ucraina, oamenii pe care îi are pe front, sacrificiile pe care le face societatea ucraineană în acest moment, sunt parte din elementele care diminuează şi riscurile asupra României.

Trebuie să fie foarte clar pentru noi că în momentul în care le-am donat sistemul de apărare antiaeriană Patriot, nu doar că a fost parte din componenta care a salvat vieţi omeneşti, inclusiv ale românilor din Cernăuţi, de exemplu, şi ale ucrainenilor, dar nici nu a vulnerabilizat apărarea României.

Deci noi suntem nu doar la fel de puternici ca înainte, dar şi mai bine apăraţi atâta timp cât există resurse pentru a opri şi întoarce din drum atacul Rusiei”, a afirmat ministrul Oana Ţoiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Mai puțin de jumătate dintre profesorii sibieni au trecut examenul de Titularizare

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect