5.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Minor de 8 ani găsit mort în casă, la Mediaș

Cele mai citite

Un băiat în vârstă de doar 8 ani din cartierul medieșean Gura Câmpului a fost găsit mort în locuinţa unde trăia cu părinții. Poliţiştii medieşeni au fost alertaţi marți dimineață despre faptul că minorul a fost găsit fără suflare. O echipă de criminalişti a sosit imediat la locul tragediei, iar după efectuarea primelor cercetări a fost stabilit că nu sunt urme de violenţă pe corpul băiatului, omorul fiind exclus în acest caz.

Cea care l-a găsit pe minor fără suflare a fost chiar mama acestuia, care dormea în altă cameră. Femeia a sunat de indată la 112, iar în scurt timp un echipaj de prim ajutor a ajuns la fața locului. Personalul medical a încercat minute în șir resuscitarea victimei, însă fără rezultat. În momentul în care a fost anunțată că ca minorul a fost declarat decedat, mama acestuia a vrut să se sinucidă, urcându-se pe pervazul unui geam. Ea a fost salvată la timp, chiar dacă a vrut să se arunce în gol.

Publicitate

Cadavrul copilului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Mediaş pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Este foarte probabil ca băiatul să fi decedat din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon.

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Bolojan va DEMITE toți oamenii PSD-ului din Guvern și prefecții social-democrați

Criza politică escaladează rapid la vârful puterii. Potrivit unor surse politice, premierul Ilie Bolojan pregătește o mișcare radicală: în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect